Liga II

Constantin Vasile, salvatore della patria!

fc bihor csm rm valceaFC BIHOR – CSM RM. VÂLCEA 1-1

* tânărul şi neobositul mijlocaş al CSM-ului a fost omul potrivit la locul potrivit în meciul de la Oradea şi a adus echipei vâlcene un punct nesperat

După trei înfrângeri consecutive, dintre care două chiar pe teren propriu, nici cel mai optimist suporter al echipei din Zăvoi nu se mai aştepta că fotbaliştii de la CSM Rm. Vâlcea vor reuşi să se întoarcă neînfrânţi din deplasarea de la Oradea, acolo unde urmau să înfrunte liderul la zi al ierarhiei, FC Bihor. Graţie unei evoluţii remarcabile, elevii antrenorilor Laurenţiu Tudor şi Sorin Bucuroaia au smuls însă un punct care pare a fi de aur şi şi-au îmbunătăţit astfel situaţia la „adevăr”.

Arbitrul Tarcea a făcut meciul harcea-parcea!

Vâlcenii şi-au arătat valenţele ofensive încă din primele minute de joc, acesta fiind cel mai bun semn că doreau să iasă din pasa proastă din ultima perioadă. Încet-încet, cei care au spus însă stăpânire pe joc au fost orădenii, golgheterul Adrian Mărkuş hărţuind permanent defensiva vâlceană. Până la urmă, dominarea bihorenilor s-a concretizat chiar printr-un gol, marcat de Cristian Danci, în minutul 32, dintr-un penalti acordat foarte uşor de centralul Sorin Tarcea din Timişoara. Lovitura de pedeapsă a survenit după ce Chiş a căzut în careul de 16 metri al CSM-ului, chiar în momentul în care se pregătea să şuteze la poartă din mijlocul fundaşilor vâlceni. Deşi au continuat să preseze în continuare buturile apărate de tânărul Radu Chiriţă, orădenii n-au mai găsit drumul spre gol, aşa că meciul s-a echilibrat, elevii lui Laurenţiu Tudor prinzând din ce în ce mai mult curaj. Lovitura de graţie a picat în minutul 73, atunci când neobositul Constantin Vasile a înscris un super-gol, printr-un şut cu latul, din centrul careului de 16 metri, sub transversală, după ce a fost scăpat din vedere de fundaşii adverşi, la un corner. Până la final, bihorenii n-au mai reuşit să pericliteze poarta vâlceană, iar meciul s-a încheiat la egalitate.
Au evoluat pentru CSM Rm. Vâlcea: Radu Chiriţă – Tomozei, Odoroabă, Posteucă, Fl. Sandu, Roşca, Fl. Pârvu, C. Vasile, Ad. Ganea (Balauru’62 / I. Bucuroaia ’80), Gogoşoiu, B. Geantă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button