Politica

Comunicat de presă – O guvernare realistă şi eficientă

La finalul consultărilor maraton de la Palatul Cotroceni, Preşedintele României a venit cu propunerea de a-l desemna pe domnul Florin Cîţu, actual Ministru al Finanţelor şi Senator PNL, pentru funcţia de Prim-ministru al României.
Această propunere a fost oferită ca o soluţie eficientă şi rapidă de a asigura guvernarea ţării. România are nevoie de un guvern învestit cu puteri depline care, dacă lucrurile evoluează nefavorabil, să poată lua în regim de urgenţă toate măsurile ce se impun. E momentul ca PSD-ul să nu o mai dea la întors cu teoriile democraţiei pentru că desemnarea unui premier e un lucru care trebuie tratat cu seriozitate şi nu trebuie tratat de niciun partid ca fiind o mascaradă.
Partidul Naţional Liberal salută acest demers al Preşedintelui de a-i oferi sarcina domnului Florin Cîţu să formeze un nou guvern cu care să se prezinte în Parlament pentru votul de învestire şi pentru a guverna România. În zilele care urmează prim-ministrul desemnat, alături de preşedintele Partidului Naţional Liber, Ludovic Orban, urmează să poarte negocieri în Parlamentul României pentru a avea majoritate în privinţa votului de învestire. De asemenea, PNL doreşte un calendar cât mai rapid posibil, totul pentru ca România să fie guvernată, iar structura echipei guvernamentale va fi transmisă Parlamentului cel târziu vineri, 28.02.2020, alături de programul de guvernare.
Domnul Florin Cîţu face parte din actuala echipă guvernamentală, fiind Ministrul Finanţelor, dar şi vicepreşedinte economic al Partidului Naţional Liberal. Din poziţia de ministru a reuşit într-un timp record să facă rectificarea bugetară, să închidă bugetul pe 2019 şi să elaboreze proiectul de buget. Astfel, Guvernul a reuşit să livreze bugetul pe 2020 în timpul promis. A reuşit să aşeze finanţele publice pe principiile de legalitate şi de sustenabilitate. Senatorul Florin Cîţu este una liberal autentic, un doctrinar economic liberal, care s-a manifestat încă de când a devenit membru PNL ca un exponent marcant a curentului de gândire liberal.
Această propunere reprezintă o garanţie a faptului că guvernarea PNL se va desfăşura pe aceleaşi coordonate, având scopul principal de a asigura o creştere economică sustenabilă şi se continuă repararea dezastrului provocat de guvernările iresponsabile ale PSD-ului. Iar reîntâlnirea emoţionantă dintre Marcel Ciolacu şi Victor Ponta, aceeaşi solidaritatea pesedistă, nu o să împiedice guvernarea României şi instalarea unui guvern format pe principii liberale.
Partidul Naţional Liberal va susţine propunerea Preşedintelui şi va face toate demersurile pentru a forma o majoritate în Parlament.
• Departamentul de Comunicare al PNL Vâlcea

Articole Similare

Back to top button