Alte sporturi

Cicliştii se pregătesc pentru „Vâlcea Bike Fest”

• întrecerea promovează mersul pe bicicletă ca mijloc alternativ de transport

Biroul de presă al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret a anunţat că, pe data de 2 octombrie, la Rm. Vâlcea, se va desfăşura cursa de ciclism „Vâlcea Bike Fest”. Acest eveniment sportiv organizat de Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon (FRCT) are ca partener principal Primăria Municipiului Rm. Vâlcea.
Potrivit declaraţiilor lui Paul Dinu, iniţiativa face parte din planul federaţiei de a organiza câte o competiţie de mountain bike în fiecare judeţ din ţară. „Obiectivul FRCT este acela de a promova ciclismul ca sport şi mersul pe bicicletă ca mijloc alternativ de transport. În acest fel, tineretul este educat într-un spirit sportiv şi ecologist. Competiţia este organizată în conformitate cu regulamentele Uniunii Cicliste Internaţionale şi ale FRCT, referitoare la concursurile de Mountain Bike Marathon”, a spus directorul DJST, Paul Dinu.
Întrecerea va fi oficiată de arbitri naţionali, iar sosirea va fi stabilită cu ajutorul unui sistem de cronometraj automat magnetic. „Dorim să facem un apel către toţi cetăţenii judeţului nostru, să se preocupe de sănătatea lor făcând sport, dar mai ales să-şi încurajeze copii să facă mişcare, pentru că în acest fel vor fi sănătoşi”, a conchis Paul Dinu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button