Liga IV

Chimia Rm. Vâlcea, campioană pentru a doua oară consecutiv

AS Mihăeşti a fost precum Posada Perişani în sezonul 2016-2017. A fost pe primul loc aproape trei sferturi din sezon, însă pe final de campionat a pierdut şefia, iar trofeul judeţean a ajuns la Viitorul Dăeşti. Acum, Mihăeşti a pierdut primul loc în Seria Est a Ligii a IV-a, Chimia fiind încoronată campioană. Câştigătoarea titlului s-a decis în ultima etapă. AS Mihăeşti ar fi trebuit să o învingă pe Chimia, pe stadionul Hidro, pentru a fi declarată campioană. Partida s-a încheiat, însă, la egalitate, scor 2-2, rezultat care i-a avantajat pe chimişti. Derby-ul ultimei runde a început, practic, de la scorul de 1-0 în favoarea oaspeţilor. Trupa lui Cristi Rădulescu a trecut în avantaj după doar două minute de joc. Gazdele nu au dezarmat. Proteasa a restabilit egalitatea, iar apoi, perioada bună de joc a gazdelor s-a concretizat cu o nouă reuşită. Rădescu a marcat pentru 2-1 în favoarea Chimiei. La pauză a fost 2-2. Cu aproximativ cinci minute înainte de final, Ciprian Tudorică a profitat de o neatenţie în defensiva Chimiei şi a egalat. Scorul înregistrat la pauză a fost şi cel final. Astfel, titlul a ajuns la Chimia 2012, cea care câştigase campionatul şi în sezonul trecut. Festivitatea de premiere a fost oficiată de preşedintele AJF, Constantin Pintilie şi de către preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor Vâlcea, Gheorghe Mosor. Chimiştii au întâmpinat această performanţă cu confetti şi şampanie.

Din ambele tabere au lipsit „piese” importante

Niciuna dintre cele două formaţii nu a avut la dispoziţie întreg lotul pentru acest ultim derby. Antrenorul de la Mihăeşti, Cristi Rădulescu, nu s-a putut baza pe golgheterul Cosmin Văcaru şi nici pe Glăvan şi Smarandache (Byu), iar „Ţeţe” Vlădoi nu i-a avut în lot pe Alin Savu şi Ovidiu Creangă.

Marius Vlădoi, antrenor Chimia:
„Anul acesta campionatul a fost mult mai greu decât cel precedent. Le mulţumesc tuturor jucătorilor pentru ce au realizat în acest sezon”

„A fost un meci greu. Probabil şi pentru că ştiau că adversarii vor avea câta absenţe importante, băieţii mei au crezut că misiunea va fi mai uşoară. Au intrat relaxaţi, dovadă că am început meciul de la 1-0 pentru Mihăeşti. A urmat o perioadă mai bună a noastră, în care am marcat de două ori, apoi pe final de repriză am fost egalaţi. 2-2 era un rezultat care ne avantaja. Am căutat să nu mai primim gol în partea secundă. În ultimele 45 de minute, noi am mai avut o bară, dar şi ei au avut o ocazie. A fost riscant aşa, dar până la urmă deznodământul ne-a fost favorabil. Le mulţumesc tuturor jucătorilor pentru acest sezon. Toţi au fost minunaţi! Anul acesta campionatul a fost mult mai greu decât cel precedent. Deşi erau la un moment dat chiar 9-10 puncte diferenţă între noi şi Mihăeşti, am continuat să credem că putem ajunge din nou pe primul loc. Am câştigat pentru a doua oară consecutiv titlul judeţean şi, în ciuda problemelor care au mai apărut pe parcurs, am demonstrat că formăm un grup unit şi valoros”, a spus antrenorul Chimiei, Marius Vlădoi, după ultimul meci din acest sezon.

„Ţuţu” şi colegii săi pregătesc un chef de zile mari

Chimiştii nu au avut timp să se gândească la sezonul viitor. Au petrecut la Academia del Gusto după meciul de sâmbătă, cu Mihăeşti, însă urmează şi banchetul de final de campionat, care, cu siguranţă, va fi unul de pomină. „Nu ne-am făcut strategia pentru viitorul sezon competiţional. Vom vedea ce vom face. Dacă am fi mers la Superligă, sunt convins că am fi făcut faţă cu lotul pe care-l avem. Nu asta a fost problema la noi. După cum se ştie, suntem o echipă 100% privată şi pentru noi ar fi fost greu să găsim o echipă de juniori. Apoi, avem jucători care fac naveta de la Bucureşti. Nu-i puteam chema la antrenamente, în timpul săptămânii. Noi ne vedem doar la meciuri şi aşa nu puteam să avem pretenţii să fim egali cu alte echipe care fac pregătire. Toţi vin din plăcere. Avem un lot de 26 de jucători. Tocmai de aceea au mai şi apărut discuţii, pentru că toată lumea vrea să joace şi nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi. În viitorul sezon, nu ştim pe cine ne vom baza. Sunt jucători care vor să plece, alţii care vor să vină. Vom vedea ce va fi. În ceea ce mă priveşte, eu încă mai pot să joc. Dacă nu mă lasă nimic, nu-mi pică vreo «planetară», continui şi ca jucător. Am rămas cu un gust amar după ultima experienţă pe care am avut-o, la Băbeni, unde am fost păcălit. Dar merg înainte. Cu Chimia, nu s-a încheiat totul. Urmează banchetul de sfârşit de an. Dacă la fotbal suntem campioni judeţeni, la cheuri, după cum ştiţi, suntem campioni naţionali. Sunt mai multe variante pentru locaţia unde vom face banchetul, dar totul depinde şi de programul pe care-l vom avea fiecare. Vrem să fim toţi, să vină chiar şi Ilya, din Belarus, care în play-off nu ne-a putut ajuta”, a mai precizat „Ţeţe” Vlădoi. „Ţuţu” (Nicolae Popa) şi colegii săi iau în calcul varianta să sărbătorească performanţa din acest an chiar pe litoral, la malul Mării Negre. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button