Economie

Cazul Câineni, dovada clară că Guvernul Dăncilă încalcă legea cu neruşinare

Anul acesta, bugetul localităţii vâlcene Câineni este cu aproximativ 800 de mii de lei mai mic decât în anii trecuţi. Lovitura dată de Guvernul Dăncilă acestei comunităţi este una colosală, dar primarul Ion Nicolae, conciliant încă, speră ca Executivul de la Bucureşti şi CJV să îndrepte lucrurile la rectificarea din această vară.

Cazul Câineni este o dovadă cât se poate de clară că repartizarea făcută de Guvernul PSD a fost una pe criterii politice, în condiţiile în care altor localităţi din Nordul judeţului Vâlcea, cu populaţii de două-trei ori mai mici decât Câineniul, li s-au repartizat sume duble sau triple. Rugat să ne vorbească despre impactul modului în care s-au stabilit bugetele locale pe 2019, primarul Ion Nicolae a explicat că, în primă fază, i s-au aprobat 1,5 milioane de lei, iar apoi încă 500 de mii de lei. „Asta în condiţiile în care necesarul nostru era de minim 2,3 milioane de lei. Dacă nu se corectează rapid această situaţie, vom avea o mare problemă la Câineni. Nu vor mai fi bani pentru salariile funcţionarilor din primărie, ale cadrelor didactice, indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor. Nu mai vorbesc de investiţii şi alte lucruri care cad în sarcina administraţiei publice locale – iluminat public, utilităţi etc.. Este o situaţie extrem de delicată şi sper ca autorităţile centrale şi judeţene să ţină cont că şi cei peste 2.500 de locuitori din Câineni plătesc taxe şi impozite şi au aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi români”, a declarat alesul local, sugerând că singura cale de corectare a nedreptăţii făcută este aceea ca Guvernul să returneze comunei Câineni cei aproape 800 de mii de lei tăiaţi ilegal. (va urma)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button