Administratie

Primarii din Vâlcea consideră că EPTISA este vinovată pentru întârzierea proiectului de peste 200 de milioane de euro

Potrivit unor surse din interiorul ADI APA Vâlcea, zilele acestea, documentaţia pentru noul proiect de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţ, ce va fi derulat prin APAVIL şi finanţat prin POIM, a fost depusă pentru a treia oară la Bucureşti. Asta înseamnă că, în 2-3 luni, dacă nu va fi întoarsă din nou, ar urma să aflăm deznodământul acestei poveşti ce ţine Vâlcea în suspans de câţiva ani. După cum se ştie, investiţia, prevăzută în Masterplanul judeţean în domeniul apei şi canalizării, este estimată la aproximativ 222 de milioane de euro, iar recent 10 localităţi au fost scoase din proiect, rămânând 36. Conform documentaţiei, în viitorii 3-4 ani, în Vâlcea, ar urma să se introducă în jur de o mie de kilometri de reţele de apă şi cam tot atâţia de canalizare. De asemenea, ar urma să fie construite mai multe de staţii de epurare de mare capacitate. Pe bună dreptate, mulţi primari din judeţ consideră că vina pentru întârzierea acestui important proiect este a firmei de proiectare. În opinia lor, “căciula” a fost prea mare pentru Eptisa şi proiectarea trebuia făcută pe zone, nu pe tot judeţul.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button