Liga IV

Cătălin Sima (AS Popeşti 2016) a răspuns acuzaţiilor formulate de Marian Niţă (Olteţul Bălceşti 2016)

După meciul AS Popeşti 2016 – Olteţul Bălceşti 2014 (scor 0-1), care a avut loc în urmă cu două săptămâni, oficialii echipei din sudul judeţului au acuzat jocul dur al fotbaliştilor din comuna administrată de primăriţa Aurora Măgură. Viceprimarul din Popeşti, Cătălin Sima, a ţinut să ne ofere un drept la replică, în care a explicat motivele pentru care crede că bălceştenii „au luat foc”.

„Întotdeauna, trebuie să recunoşti când eşti dominat, nu să ataci arbitrajul!”

„În general, arbitrii trebuie respectaţi, pentru că şi ei sunt oameni şi pot să mai greşească. Nu am comentat niciodată prestaţia arbitrilor şi n-o s-o fac nici acum. În ceea ce priveşte meciul cu Olteţul Bălceşti, însă, pot să spun că am jucat excelent, că am dominat şi că îmi pare rău că n-am şi câştigat! Dacă spun că am dominat 80 de minute din joc, nu mă crede nimeni! Dar aşa a fost! Am stat numai în careul lor, iar toţi spectatorii ne-au lăudat pentru jocul frumos pe care l-am făcut, chiar dacă am pierdut. Din păcate, mingea parcă n-a vrut să intre în poarta adversă, chiar eu am trimis-o o dată în bară. Unicul gol al lor a picat din cauza portarului nostru, care a scăpat mingea din mâini. A fost singura greşeală pe care a comis-o goal-keeper-ul nostru, în rest şi-a făcut cu brio datoria între buturi. Bălceştenii n-au contat deloc în ofensivă, cu excepţia a 3-4 contraatacuri. Am fost numai în terenul lor, de aceea nu ştiu ce meci a văzut oficialul de la Bălceşti. Întotdeauna, trebuie să recunoşti când eşti dominat, nu să ataci arbitrajul! Am dovedit că nu suntem chiar de râsul curcilor, după ce am pierdut cu 11-1 în tur. Rezultatul slab de la Bălceşti a fost justificat de faptul că, vara trecută, am făcut echipa pe ultima sută de metri. Între timp, ne-am mai întărit, de aceea şi rezultatele bune din acest început de an”, a subliniat Sima.

„Niciun jucător de la Popeşti nu a lovit vreun bălceştean”

Cătălin Sima s-a referit în continuare şi la fazele contestate de bălceşteanul Marian Niţă. „Când arbitrul Alexandru Radu a acordat două cartonaşe roşii, câte unul pentru fiecare echipă, fotbalistul de la Olteţul l-a călcat cu crampoanele pe picior pe jucătorul meu, iar el s-a dus şi l-a scuipat. Probabil că, dacă eram arbitru, i-aş fi liniştit pe cei doi jucători şi le-aş fi dat doar câte un «galben». Trebuie să te mai şi orientezi câteodată. În orice caz, ţin să menţionez că acel cartonaş roşu pe care l-am încasat e primul al nostru din sezonul actual, deci nu poate fi vorba că suntem o echipă rea. Nu ştiu câte eliminări au în schimb bălceştenii! Cât priveşte acuzaţia că un popeştean l-ar fi lovit pe un jucător de-al lor după meci, la vestiare, aceasta e o informaţie total eronată, o invenţie. Niciun jucător de la noi nu a lovit vreun bălceştean, pot să confirme asta şi arbitrii asta, pentru că i-ar fi acordat imediat cartonaşul roşu”, a răbufnit viceprimarul din Popeşti.

„M-a deranjat că bălceştenii au crezut că avem avem jucători pe fals”

Sima a explicat apoi şi cum a reuşit să-şi motiveze jucătorii pentru meciurile foarte grele cu Olteţul Bălceşti şi AS Bărbăteşti, în care a evoluat şi el. „Cu Bălceşti, m-a deranjat că adversarii chiar au crezut că vor avea un meci uşor la Popeşti şi le-am dovedit contrariul. M-am dus în vestiar şi le-am spus jucătorilor că am ajuns de râsul tuturor şi că trebuie să le arătăm că avem şi noi valoare. Ce m-a nemulţumit pe mine cel mai mult, lucru care de altfel i-a şi motivat în plus pe jucători, a fost faptul că, la începutul meciului, bălceştenii au cerut să facă o confruntare a fotbaliştilor noştri, crezând că avem avem unii pe fals. De aceea, au spus ei că am jucat dur din minutul 1, pentru că am intrat foarte decişi pe teren. Am jucat însă doar fotbal! Ulterior, prin declaraţiile pe care bălceştenii le-au făcut după ce au jucat împotriva noastră, ne-am motivat la maxim şi pentru meciul de la Bărbăteşti, unde am trecut de puţin pe lângă victorie, ratând o ocazie imensă în minutul 92”, a mai precizat Sima. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button