Liga V

Buneşti, frână pentru Ioneşti. Drăgoeşti s-a distanţat la cinci puncte

Oltul Ioneşti a întrerupt în duminica Floriilor seria lungă de victorii din Liga a V-a. A obţinut doar un punct din confruntarea din deplasare, cu AS Buneşti. După trei ocazii importante ale oaspeţilor, dintre care în două mingea a fost respinsă de pe linia porţii la şuturile lui Ruiu şi Marinescu, s-a produs deschiderea scorului în minutul 37. Pe un contraatac, Adi Munteanu a scăpat în flancul stâng şi a şutat. Nu în forţă, ci mai anemic. Portarul ioneştenilor, Dumbravă, a scăpat mingea din mâini şi a turnat plumb în picioarele colegilor săi: 1-0. ”Moleşeală” (Nicuşor Mihai) a avut şansa dublării avantajului în minutul 28. Din apropiere de linia de margine a trimis balonul spre careu. Mingea a lovit transversala. În continuare, Adi Ancuţa şi compania au încercat să apere avantajul minim şi eventual să surprindă pe contraatac. Au jucat cu determinare şi au obţinut un rezultat pozitiv pentru ei, ţinând cont de adversar. Elevii lui Iulică Dincă au mai avut ocazii, la fel, mingea fiind respinsă de pe linia porţii. Au înscris doar o dată. Au egalat în minutul 81, după o minge respinsă greşit de apărarea adversă. Balonul a ajuns pe 6 metri, la Ilie Ruiu, care l-a trimis cu capul în poartă. De remiza celor de la Ioneşti a profitat lidera, Oltul Drăgoeşti, care a câştigat cu 4-2 duelul din deplasare, cu Şuşani. Au marcat pentru echipa de pe primul loc: Uţă, Pană, Pariseu şi Ciuculan, din penalty. În urma acestei runde, s-a mărit ecartul între primele două clasate. Drăgoeşti are cinci puncte peste Ioneşti.

Articole Similare

Back to top button