Politica

Bulacu: Eu nu am închis niciodată uşa colaborării cu PSD

BulacuPrimvicepreşedintele PD-L Vâlcea Romulus Bulacu susţine că, în interiorul organizaţiei sale, părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte alegerea unui partener pentru formarea majorităţii în Consiliul Judeţean.
După ce, luna trecută, democrat-liberalii au decis să facă front comun cu PNL în CJV, de câteva zile, unii dintre ei au început să aibă mari rezerve.

Motivul pentru care au hotărât să nu se grăbească să participe la schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui Dumitru Persu şi numirea liberalului Mircea Poenaru în locul acestuia îl reprezintă atitudinea „nepotrivită” a unor lideri PNL, în special a senatorului Emilian Frâncu. În ultimele sale conferinţe de presă, dar şi la diversele manifestări la care a participat în teritoriu, preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea a criticat „prea dur PD-L”. „Pot să vă spun că, acum, la PD-L, părerile sunt împărţite, dar nu aş putea spune sigur dacă Dumitru Persu va fi schimbat sigur sau nu. E regretabil că s-a ajuns în această situaţie de incertitudine, de o oarecare instabilitate. Dacă domnul preşedinte Ion Cîlea era mai comunicativ şi ne consulta mai mult, nu luam în calcul varianta de a ieşi din alianţa cu PSD. Eu încă îmi doresc să colaborez mai bine cu preşedintele CJ, şi e normal să fie aşa, pentru că pe mine nu mă interesează cancanurile, ci să las ceva în urma mea”, a explicat Romulus Bulacu, lăsând să se înţeleagă că de Ion Cîlea depinde soarta alianţei PSD-PDL la nivel judeţean. Reprezentantul PD-L a sugerat că în condiţiile în care Ion Cîlea revine la sentimente mai bune faţă de pedelişti, coaliţia ar putea fi păstrată în continuare. Nu în ultimul rând, el a afirmat că a avut o relaţie foarte bună cu Dumitru Persu şi nu ar dori schimbarea acestuia din funcţie. „Evident că nu mă interesează să pice Persu. Nu acesta este scopul PD-L. Pe noi ne interesează ca, la nivel judeţean, să avem o majoritate care să-l determine cumva pe preşedintele Ion Cîlea să fie mai comunicativ. Nu vrem să se mai ia decizii în biroul său, iar noi să fim puşi să le urmăm orbeşte. Suntem împreună? Păi, atunci să conlucrăm. Cred că am fost destul de clar înţeles. Eu nu am închis niciodată uşa colaborării cu PSD. Cu liberalii, e un început de discuţie. Dacă sunt serioşi, este în regulă. Dacă nu, mergem fiecare pe drumul nostru”, a adăugat primvicepreşedintele PD-L Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button