Diverse

Brănescu, vacanţă de vis pe insula artistocraţilor italieni, britanici şi francezi. Portarul vâlcean s-a despărţit de Farul Constanţa

Dacă Denis Dumitraşcu a ales ca destinaţie de vacanţă Grecia, un alt fotbalist vâlcean a preferat să-şi petreacă puţinul timp liber în Italia. Portarul Laurenţiu Brănescu, de la Farul Constanţa, alături de partenera sa de viaţă s-au bucurat de privelişti uimitoare, de vis, în Italia, pe insula muntoasă Capri, din marea Tireniană, situată la intrarea în Golful Napoli. Se spune că încă de pe vremea romanilor Capri era un loc de ohihnă popular. În prezent, peste o jumătate de milion de turişti se ”adăpostesc” aici, anual, în zilele toride de vară. Sute de ambarcaţiuni, care de care mai animate şi luxoase, iahturi şi chiar vase de croazieră, acostează în portul pitoresc Marina Grande. Relieful este unul special. Construcţiile se află pe stâncile abrupte din calcar care se ridică din adâncurile Mării Tiraniene. Capri a devenit, la un moment dat, destinaţia preferată de aristocraţii italieni, britanici şi francezi. Amalfi, Positano sunt alte două atracţii din apropiere de Capri, care nu pot fi ratate într-o vacanţă petrecută pe Coasta Amalfitană. În drumul de întoarcere, către aeroportul din Napoli, un oraş de poveste, care merită vizitat, se poate face, de asemenea, un popas, la vulcanul Vezuviu, dar şi pentru o scurtă întâlnire cu istoria… într-un oraş al Imperiului Roman, Pompei, despre care se spune că este una dintre cele mai importante mărturii ale civilizaţiei romane.
La revenirea din vacanţă, Brănescu nu se mai întoarce la Constanţa. S-a despărţit de formaţia antrenată de Gheorghe Hagi.

Articole Similare

Back to top button