Liga IV

Bătălie crâncenă pentru evitarea retrogradării

Cu certitudine, cea de-a doua parte a campionatului va fi mult mai aprig disputată decât prima, din moment ce între ultimele patru locuri (cele care duc în mod normal la „Onoare”) se află o foarte mică distanţă. Între ultima poziţie (a 18-a) şi cea care menţine în acest eşalon (a 14-a, deţinută de Progresul Măldăreşti) există o diferenţă de doar şase puncte (echivalentul a două victorii). În acelaşi timp, Nova Turist (locul 15) se află la doar două puncte în spatele celor de la Olteţul Bălceşti (locul 18), adică mai puţin de o victorie. În mod normal, la cum au decurs evenimentele în acest campionat, cam aceste patru formaţii sunt „favorite” la retrogradare. Situaţia s-ar putea schimba din retur pentru Olteţul Bălceşti (la care se anunţă o megainvestiţie), iar la Flacăra Horezu au putea reveni foştii jucători transferaţi momentan la alte echipe din judeţ. „Avem nevoie de ajutorul fotbaliştilor care au părăsit în vară echipa, deoarece se cunoaşte lipsa de experienţă a jucătorilor. Am discutat cu ei şi sunt dispuşi să revină la Flacăra, pentru a ne da o mână de ajutor din retur”, ne-a declarat Constantin Niţu, primarul oraşului Horezu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button