Liga I

CHIMIA MAXIMA

oblemenco* fotbaliştii de legendă ai Vâlcii revin pe teren pentru un meci demonstrativ * partida se dispută joi, 17 decembrie, pe terenul sintetic din Zăvoi, de la ora 16.00 

În această săptămână, mai precis joi, 17 decembrie, la ora 16.00, va avea loc un interesant meci demonstrativ susţinut de fostele glorii ale Chimiei Rm. Vâlcea. Ca de obicei, se vor afla pe teren câţiva dintre jucătorii care au făcut senzaţie în Divizia A: Iancu Carabageac, Gabriel Mangalagiu, Cristi Lazăr, Emanuel Moldoveanu, Marian Deaconescu, Costel Gaiţă, Marian Leţa, etc. Reunirea a fost posibilă din iniţiativa lui Mihai Persu şi Cristi Chiricuş, care se vor afla de asemenea pe teren. „Ca de fiecare dată, la sfârşitul anului, organizăm acest meci demonstrativ între fostele glorii ale Chimiei de odinioară, care au evoluat în Divizia A. Întâlnirea are şi scopul de a ne relaxa, dar şi de a ne readuce aminte de foştii colegi, de clipele frumoase de odinioară”, ne-a spus Cristi Chircuş. Invitat special este jucătorul Universităţii Craiova, Florin Costea, care din păcate va viziona meciul doar din tribună, din cauza unor probleme de sănătate. La final, jucătorii din vechea echipă a Vâlcii se vor întreţine amical la o masă festivă, organizată tot în incinta Stadionului „Municipal” din Zăvoi. 

Carte dedicată memoriei lui Ion Oblemenco

O zi mai târziu, adică vineri, 19 decembrie, de la ora 18.00, în incinta Polivalentei vâlcene (Sala VIP), va avea loc şi lansarea cărţii dedicată memoriei fostului mare jucător al Craiovei din anii ’70, Nelu Oblemenco. Evenimentul va fi organizat de Clubul Sportiv Municipal Rm. Vâlcea, în colaborare cu firma Enduro, dealer Skoda. Oblemenco, de patru ori golgheter al Diviziei A, însă – din păcate – niciodată selecţionat în echipa naţională a României, a dispărut prematur dintre noi (la doar 51 de ani), pe data de 1 septembrie 1996. Volumul poartă o denumire cât se poate de sugestivă: „Oblemenco – meciul cu viaţa”, autorul acestuia fiind Ion Jianu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button