Administratie

Bănacu îi duce pe litoral pe cei mai buni elevi din Bărbăteşti

Luna viitoare, primarul Constantin Bănacu le va organiza elevilor din comuna Bărbăteşti care au rezultate bune la învăţătură o nouă excursie de o săptămână la mare. În total, pe litoral vor face deplasarea circa 40 de copii. „A devenit deja o tradiţie ca, în fiecare an, cei mai buni 3-4 elevi din fiecare clasă să meargă la mare! Anul trecut, în autocar au fost 46 de copii şi probabil că la fel va fi şi vara aceasta. Am observat că elevii sunt foarte încântaţi că le organizăm o asemenea deplasare şi e un lucru bun şi pentru ei, deoarece astfel beneficiază de un stimul în plus să înveţe cât mai bine la şcoală. Mulţi dintre cei mici poate n-au fost niciodată la mare sau nici nu au posibilităţi materiale să ajungă pe litoral”, a subliniat Constantin Bănacu. În altă ordine de idei, alesul PSD a precizat că, în 2018, pe lângă „cuplurile de aur” care aniversează 50 de ani de căsnicie, şi-a propus să-i premieze şi pe tinerii care împlinesc 18 ani. Festivitatea va avea loc 8 septembrie, când e programată o nouă ediţie a Festivalului „Brâul de Aur”, sărbătoarea anuală a comunei Bărbăteşti. „Până acum, am organizat premierea familiilor vârstnice de fiecare dată la finele anului, în decembrie, cu prilejul sărbătorii pomului de iarnă. Vom schimba însă această tradiţie şi vom recompensa cuplurile de aur pe 8 septembrie, când are loc Ziua Comunei. Tot atunci, îi vom premia şi pe tinerii care împlinesc 18 ani, în cazul lor fiind prima acţiune de acest gen pe care o vom organiza. E mai bine ca festivitatea cuplurilor să se desfăşoare de «Brâul de Aur», deoarece atunci asistenţa e mult mai numeroasă, iar cei vârstnici pot să vină să vadă şi spectacolele pe care le organizăm. În plus, se vor simţi mândri să fie premiaţi în faţa a câtorva sute de oameni şi a personalităţilor invitate. De regulă, vremea e frumoasă în septembrie, pe când iarna condiţiile erau mult mai grele. Trebuia să mergem să-i aducem pe cei vârstnici la căminul cultural sau să-i vizităm acasă pe cei care nu se mai puteau deplasa”, a conchis primarul din Bărbăteşti. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. AM SI IRU IN CAZ GRAV AM UN COPIL CU PROBLEME GRAVE ,AUTOSM,SE NUMESC LUPU LUCA CONSTANT,SA MA AJUTATI SI.FAC OPERATIE IN STRAINATATE O CAMPANIE ASTA 0770685384,

Lasă un răspuns

Back to top button