Alte sporturi

Atletul Ionuţ Piţigoi, elevul Angelei Popescu, participă la Mondialele din Franţa

În perioada 8-10 iulie, în Franţa, la Lille, se va desfăşura Campionatul Mondial de atletism rezervat juniorilor II. La această importantă competiţie va participa şi unul dintre elevii pregătiţi de profesoara Angela Popescu la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Este vorba despre atletul Ionuţ Piţigoi, care, la ultimul Grand Prix de juniori II, şi-a îndeplinit baremul care i-a asigurat participarea la Mondiale. Vâlceanul, concurent în proba de 100 metri plat, a realizat un timp de 11.11 secunde, reuşind astfel să se încadreze sub limita de 11.15, necesară pentru calificare. „La Campionatul Naţional de juniori II, în serie a scos 11.13, iar apoi, în finală, a furat startul. Din acest motiv, prezenţa sa în Franţa nu era o certitudine, însă, pentru că timpul realizat de el a fost al doilea din ţară, s-a decis să reprezinte România în competiţia de la Lille”, ne-a declarat Rodica Tomoiagă, secretara Comisiei Metodice a Catedrei de Atletism din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button