Liga Nationala

Amicalele cu România B, câştigate de tricolore

* cele două partide desfăşurate miercuri, 25 noiembrie, în Sala Traian, au revenit jucătoarelor care vor să facă senzaţie în China 

În săptămâna care a precedat plecarea spre China, naţionala de handbal feminin a ţării noastre s-a aflat în cantonament la Rm. Vâlcea, mai precis în frumoasa staţiune Băile Olăneşti. Tricolorele au susţinut miercuri, 25 noiembrie, două ultime partide de verificare în compania selecţionatei B, pregătită de Aurelian Roşca, ambele fiind câştigate de elevele antrenorilor Radu Voina şi Vlad Caba: cu 43-33 (dimineaţa) şi 49-28 (seara). Pentru echipa secundă a ţării noastre au evoluat şi patru jucătoare legitimate la Oltchim: portarii Talida Tolnai, Mihaela Smedescu, precum şi interii Valeria Beşe, Patricia Vizitiu.

În primul meci, prima reprezentativă a ţării noastre s-a impus cu 43-33 (20-14). Cele mai multe goluri pentru România A au fost marcate de Adriana Nechita (9), celelalte reuşite fiind semnate de Iulia Puşcaşu (7), Cristina Neagu (5), Ada Moldovan (4), Ramona Maier (4), Ionela Stanca (3), Carmen Amariei (2), Oana Manea (2), Adina Fiera (2), Mihaela Tivadar (2), Cristina Vărzaru (1), Camelia Bârsan (1) şi Clara Vădineanu (1).

De la lotul B s-a remarcat vâlceanca Patricia Vizitiu, autoare a 7 goluri. Pentru echipa cravaşată de pe margine de Aurelian Roşca au mai înscris: Melinda Geiger (6), Andreea Cruceanu (5), Carmen Cartaş (4), Georgiana Coadălată (4), Nicoleta Dincă (3), Adriana Holhoş (2), Aneta Pârvuţ (1) şi Valeria Beşe (1).

Seara, cele două echipe s-au întâlnit din nou, victoria revenind tot primei reprezentative a ţării noastre, cu 49-28 (19-18). Pentru România A au marcat Iulia Puşcaşu (12 goluri), Cristina Vărzaru (9), Ionela Stanca (5), Oana Manea (5), Adriana Nechita (4), Camelia Bârsan (4), Ramona Maier (3), Clara Vădineanu (2), Mihaela Tivadar (2), Adina Fiera (1), Ada Moldovan (1) şi Cristina Neagu (1). Pentru România B au înscris: Melinda Geiger (6 goluri), Carmen Cartaş (5), Georgiana Coadălată (4), Nicoleta Dincă (4), Patricia Vizitiu (3), Adriana Holhoş (3), Andreea Cruceanu (2) şi Aneta Pârvuţ (1).

Aşa cum era de aşteptat, în aceste partide amicale, tricolorele au evoluat cu multă prudenţă, teama de eventuale accidentări fiind vizibilă la fiecare dintre ele. „E greu de jucat când ştii că mai sunt câteva ore şi pleci în China. Apare instinctul de conservare. Aveam nevoie de două antrenamente cu public, iar aceste meciuri au fost foarte utile. În China, la ultimele antrenamente, vom pune la punct detaliile şi vom pregăti câteva surprize pentru Norvegia şi Ungaria, fără a neglija însă şi celelalte echipe din grupă. La Campionatul Mondial, unde lucrurile vor fi serioase, mobilizarea fetelor va fi cu totul alta”, a spus selecţionerul Radu Voina după cele două meciuri disputate împotriva României B.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button