Social

Ambulanţă şi alte echipamente medicale performante, cu bani europeni, la Fârtăţeşti

După ce, recent, a finalizat lucrările de modernizare şi extindere a fostei şcoli de la Căţetu, transformată acum în centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele vârstnice, Nicolae Voicescu a demarat procedurile de achiziţie pentru dotările necesare desfăşurării şedinţelor de kinetoterapie, electroterapie, terapie ocupaţională ş.a.m.d.. Costul tuturor echipamentelor este estimat la cel mult 250 de mii de lei şi va fi asigurat în mare parte de la bugetul UE, printr-un proiect european derulat prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”. Vinerea trecută, în SEAP, s-a lansat şi procedura de achiziţie a unei ambulanţe de tip A1, care va deservi căminul de bătrâni de la Căţetu. În valoarea disponibilă, de maxim 315.740 lei fără TVA, furnizorul care va câştiga acest contract de livrare va trebui să asigure inclusiv testarea maşinii şi instruirea personalului. Firmele interesate pot depune oferte până pe 23 februarie.

Articole Similare

Back to top button