Liga IV

AJF Vâlcea va reveni la formula cu două serii de câte 12 echipe în Liga a IV-a

* componenţa grupelor şi programul competiţional vor fi stabilite în următoarele zile

Săptămâna trecută, mai precis marţi, 14 august, conducătorii AJF Vâlcea le-au propus delegaţilor din Liga a IV-a o formulă competiţională relaxantă, cu trei serii de câte opt echipe fiecare, în care formaţiile să se înfrunte de câte patru ori fiecare cu fiecare, de-a lungul a doar 28 de etape (adică să fie două tururi şi două retururi). Varianta s-a dovedit a fi un fiasco total, după ce mai mulţi oficiali din judeţ şi-au exprimat nemulţumirea vizavi de acest sistem. Mai mult decât atât, Stejarul Vlădeşti 2009 a solicitat imediat să evolueze mai bine în Superligă, unde a ajuns până la urmă şi DCM Rm. Vâlcea. În aceste condiţii, startul noului sezon (care trebuia să demareze tot week-end-ul trecut, odată cu Superliga) a fost amânat, iar componenţa celor trei serii şi calendarul competiţional au fost anulate.
În plus, AJF Vâlcea a anunţat că va reveni la formula „tradiţională”, cu două serii de câte 12 echipe, urmate de play-off şi play-out, adică 32 de etape în total (22 în sezonul regulat şi 10 în a doua fază a campionatului). Componenţa celor două grupe regionale, precum şi „ţintarul” turului Ligii a IV-a vor fi stabilite în următoarele zile, runda inaugurală fiind programată la finele acestei săptămâni. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button