Diverse

Adriana Nechita l-a „consolat” pe Florin Costea în Olanda

* în această vară, handbalista şi fotbalistul au petrecut o vacanţă frumoasă în Ţara Lalelelor

Povestea de dragoste dintre Adriana Nechita şi Florin Costea continuă să capteze atenţia revistelor mondene din România. Cei doi sportivi (ea – handbalistă la Oltchim, el – fotbalist la „U” Craiova) au petrecut împreună vacanţa de vară, în Olanda. Ţara Lalelelor a fost însă o destinaţie forţată de împrejurări. Frumoasa jucătoare de handbal şi-ar fi dorit să meargă împreună cu iubitul ei în vacanţă în Caraibe, însă problemele medicale pe care Florin Costea le are au împiedicat-o deocamdată să-şi vadă visul cu ochii.
Fotbalistul vâlcean trebuia să urmeze un program de refacere în Olanda, după accidentarea suferită la începutul lunii martie la genunchiul stâng. În aceste condiţii, cei doi îndrăgostiţi au ales să plece împreună în Ţara Lalelelor, acolo unde au stat trei săptămâni. „În această vară, am renunţat să mai mergem în Caraibe, unde vom pleca însă la iarnă. Am ţinut să fiu alături de Florin, să-l ajut să treacă mai uşor peste această etapă de recuperare. Olanda a fost o ţară cu adevărat minunată. Am vizitat oraşele Eindhoven, Amsterdam şi Rotterdam”, a dezvăluit Adriana Nechita.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button