Diverse

Regina Shmykute şi Olga Vaschuk s-ar putea transfera în Rusia

* cele două handbaliste de la Oltchim sunt dorite la Rostov pe Don

Deşi mai au încă un an de contract cu Oltchim, două dintre cele trei handbaliste ucrainene pe care campioana României le are în lot (şi anume Regina Shymkute şi Olga Vaschuk) ar putea părăsi Vâlcea în această vară, posibila destinaţie a acestora urmând a fi Rusia, mai precis clubul Rostov pe Don. Recent, oficialii vâlceni au primit câte o solicitare de transfer pentru fiecare dintre cele două jucătoare, însă au refuzat până acum să dea un răspuns concret conducătorilor echipei care înfruntă pe Dinamo Volgograd, Zvezda Zvenigorod şi Lada Togliatti în Rusia. Motivul? Se aşteaptă sosirea în Râmnic a tehnicianului Peter Kovacs, care va decide, de comun acord, cu şefii Oltchim-ului dacă le vor păstra sau nu în lotul pentru sezonul viitor pe cele două handbaliste ucrainene.
„În ceea ce priveşte transferul la Rostov pe Don al jucătoarelor Regina Shymkute şi Olga Vaschuk, nu putem da, deocamdată, un răspuns concret. Aşteptăm sosirea la Rm. Vâlcea a antrenorului Peter Kovacs, iar după ce acesta va evalua componenţa lotului, vom decide ce trebuie să facem în continuare, dacă trebuie să le lăsăm pe cele două ucrainence să plece în Rusia sau dacă le vom păstra în lot”, a declarat preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.
În această vară, oficialii echipei vâlcene le-au propus celor două ucrainence reducerea salariului cu 20 la sută, aşa că atât Regina Shymkute, cât şi Olga Vaschuk, ar avea motive serioase să plece de la Oltchim. Cealaltă handbalistă ucraineană din lotul campioanei României, Anastasiya Pidplova, al cărei contract expiră pe 30 iunie 2011, va rămâne la Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button