Liga IV

Au încheiat sezonul triumfal

Minerul Berbeşti – Alma Lex Drăgăşani 7-0

Începerea lucrărilor de reabilitare a stadionul din Berbeşti, dar şi partida din această săptămână pe care o vor disputa în compania celor de la Dinamo Rm. Vâlcea, în finala Cupei României, au făcut ca Vasile Ilinca şi elevii săi să prefere pentru ultima etapă a sezonului terenul de la Horezu. Au primit acceptul celor care administrează stadionul din Treapt, astfel că au putut juca la Horezu cu drăgăşenenii de la Alma Lex. Minerul Berbeşti – Alma Lex Drăgăşani a fost singura partidă a etapei care a făcut notă discordantă, desfăşurându-se la o altă oră şi într-o altă zi decât a fost programată. Cum oaspeţii, jandarmii drăgăşeneni, au acceptat acest lucru, nu a fost nici o problemă în reprogramarea meciului, mai ales că acesta nu avea vreo importanţă majoră în clasament.

Decizia de a-şi disputa meciul mai devreme, adică vineri, 23 mai, nu a fost vreun moft al celor două grupări. Numai că administratorul stadionului din Horezu doar atunci putea fi la dispoziţia „minerilor” şi din acest motiv partida s-a jucat în devans. Nu s-a consemnat nici o surpriză. Ne aşteptam ca băieţii antrenaţi de Vasile Ilinca să câştige, însă poate nu atât de categoric. dar faptul că au prins un teren bun, mare, i-a avantajat. În plus, oaspeţii au avut multe absenţe, jucători care n-au putut pleca de la serviciu, astfel că s-au resemnat din timp cu înfrângerea. S-au aşteptat, totuşi, să pună mai multe probleme, însă după 4-0 la pauză în favoarea adversarilor, a fost greu să mai emită pretenţii în partea a doua a meciului. S-a terminat 7-0 pentru Minerul Berbeşti, care-a încheiat astfel triumfal un sezon bun, presărat şi cu unele sincope care-au făcut ca acum, la final, să se claseze doar pe locul 5. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button