Liga Nationala

Examen dificil doar pentru fetele lui Tadici

HCM Baia Mare – Oltchim Rm. Vâlcea
• meciul cu gruparea maramureşeană, ultimul înaintea derbiului cu Rulmentul Braşov, se dispută joi, 22 mai, de la ora 17.00

Oltchim Rm. Vâlcea va disputa în această săptămână, ultimul meci înainte de marele derbi cu Rulmentul Braşov. Handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici şi Seviştean Popa vor juca de data aceasta la Baia Mare, împotriva unei echipe extrem de ambiţioase, dovadă şi poziţia ocupată în clasamentul la zi al Ligii Naţională (locul 4). Chiar dacă vor evolua la anul în cupele europene, maramureşencele nu pot constitui în mod normal o piedică pentru Dinu, Luca şi compania, care mizează pe cucerirea celor două puncte puse în joc, singurele ce contează pentru Oltchim în lupta pentru cucerirea unui nou titlul de campioană a ţării.

În fond, pentru ca titlul naţional să depindă exclusiv de marele derbi cu Rulmentul Braşov din Sala Traian, programat pentru săptămâna viitoare, mai precis pentru luni, 26 mai, vâlcencele au neapărat nevoie de o victorie în partida de la Baia Mare. Meciul cu gruparea maramureşeană, care contează pentru ultima rundă a acestui sezon, se va disputa joi, 22 mai, de la ora 17.00.

Gavrilescu vrea Ligă Profesionistă de Handbal

Săptămâna trecută, încălcând principiul conform căruia regulile unui joc se stabilesc înainte şi nu în timpul desfăşurării acestuia, preşedinţii cluburilor de handbal feminin din Liga Naţională au convenit ca întrecerea internă să fie organizată în continuare cu 14 echipe. Măsura nu a fost deloc pe placul preşedintelui CS Oltchim Rm. Vâlcea, Ioan Gavrilescu, cel care, fidel ideii sale că handbalul feminin românesc poate creşte în valoare doar prin alcătuirea unei Superligi de 8 echipe, în care să se joace câte două tururi şi două tururi, a trebuit până la urmă să se recunoască învins. Chiar dacă nu a reuşit acum să-i convingă pe oamenii de handbal din România de necesitatea unui campionat restrâns, pentru ca echipele româneşti să devină din ce în ce mai puternice, Gavrilescu nu a renunţat încă la ideea de a forma în viitor o ligă profesionistă de handbal, după modelul întâlnit la fotbal. „Oltchim, Rulmentul şi Roman vor lucra la Statutul unei Ligii Profesioniste de Handbal. Cel mai probabil, în toamnă, va fi prezentat proiectul. Pentru ca această LPH să se înfiinţeze trebuie ca minim şase cluburi să se înscrie”, a spus preşedintele clubului Oltchim.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button