Politica

Hari îşi trăieşte ultimele clipe la APIA

Banii şi femeile i-au mâncat zilele!

Domnia lui Valentin Haralambiade la Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Vâlcea (APIA) este pe sfârşite. Ajuns în fruntea acestei instituţii printr-un ciudat concurs de împrejurări în urmă cu circa doi ani, profitorul Haralambiade a reuşit să-şi pună în cap salariaţii şi colegii de partid, atât prin comportamentul său deviant cât şi prin evidentele implicări în şmenuri aducătoare de profit. Ziarul nostru a relatat pe larg despre modul în care s-au făcut angajările la APIA; cu siguranţă, ne-au spus toate sursele pe care le-am contactat, Hari nu este străin de miile de euro cu care mulţi dintre cei care au dorit să se angajeze au fost condiţionaţi.

Incredibil dar adevărat – se pare că Hari şi-a notat toate şpăgile într-o agendă ajunsă mai apoi pe masa unor lucrători de la Crimă Organizată. Preţul plătit de Hari pentru a scăpa basma curată a fost un apartament. De asemenea, am relatat în câteva rânduri despre un alt hobby al şefului APIA: fetele. Erotomanul Hari şi-a concentrat atenţia în primul rând asupra propriilor angajate; unele au reuşit să-l ţină departe pe buldogul în călduri, altele au ales să se bucure de privilegiile pe care le implică amorul cu şeful. Zilele acestea ne-a ajuns la urechi informaţia că în maxim două luni, Haralambiade va fi schimbat din funcţia de director al APIA. El nu mai are de mult susţinerea multor colegi de partid, devenind oaia neagră a politicii vâlcene. Deja a fost găsită şi modalitatea de a-l trimite pe Hari acolo unde îi este locul: înapoi în anonimat. În scurt timp, APIA va organiza concursuri pentru numirea directorilor celor 42 de centre judeţene ale instituţiei, după ce atribuţiile aferente funcţiei au fost suplimentate, iar actualii directori trebuie să fie examinaţi din nou pentru a-şi păstra postul. Printr-o ordonanţă aprobată prin lege se stabileşte că centrele judeţene vor avea personalitate juridică, iar directorii devin directori executivi şi ordonatori terţiari de credite, având atribuţii suplimentare. Ei trebuie sa treacă printr-o nouă examinare pentru a rămâne directori. Au fost trimise preavize pe 21 aprilie şi urmează să fie organizate concursuri pentru ocuparea posturilor, la care pot participa si actualii directori. Dacă totul se va desfăşura corect, Hari ar trebui să piardă cu brio concursul, nu de alta, dar până acum nu a demonstrat că este în stare să coordoneze o activitate de o asemenea importanţă.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button