Politica

Buşe – clona doctorului Ciomu în administraţie

• Mircia Gutău ia din nou peste picior pe preşedintele Consiliului Judeţean

Mircia Gutău continuă seria ironiilor la adresa a doi dintre contracandidaţii săi – Dumitru Buşe şi Bogdan Pistol. În urmă cu două zile, în cadrul unei emisiuni televizate, primarul Râmnicului l-a băgat din nou în corzi pe conservatorul Dumitru Buşe, după ce acesta s-a autointitulat doctor în administraţie. Atât a aşteptat Gutău, care s-a întrebat retoric dacă nu cumva preşedintele CJ Vâlcea a fost coleg cu doctorul Ciomu.

„Buşe este clona doctorului Ciomu în administraţie. Poate la asta se referea, dar nu ştia cum să o pună. Buşe a fost o calamitate pentru administraţia judeţului; ştiu şi copii de clasa a doua”, a apreciat liderul PD-L. Nici liberalul Bogdan Pistol nu e scăpat din ochi de primar. Amuzat de posterul electoral care-l înfăţişează pe Pistol în timp ca acesta îşi arată palmele, dar şi de sloganul „Cu mâinile curate” al candidatului PNL la primărie, Mircia Gutău ne-a declarat că s-a prins de unde şi până unde şi-au ales liberalii această temă de campanie.

„Mi-au spus nişte prieteni că la intrarea în grădina zoologică din Sibiu, anumiţi inşi primesc mănuşi. I-am întrebat de ce iar ei mi-au spus că acolo sunt foarte mulţi urşi. Ei bine, mănuşile erau pentru cei care voiau să facă… la urşi! Probabil că asta vor şi liberalii să facă la Râmnicu Vâlcea”, a spus amuzat „ursul” Gutău.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button