Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• În campionatele lui Pintilie, blaturile se înmulţesc precum ciupercile după ploaie, dar nimeni nu are ochi să vadă şi nici urechi să audă, aşa cum nu s-a întâmplat acest lucru nici anul trecut, după meciul de pomină dintre FC Vartex şi Olteţul Zătreni, atunci când s-a ajuns ca portarul să-şi bage singur mingea în plasă pentru a facilita victoria echipei adverse. În acest sezon, în loc să fie eradicate, aspectele de acest gen s-au înmulţit vertiginos. Numai în ultima etapă din Liga a IV-a am consemnat patru asemenea partide, iar asta dacă punem la socoteală şi non-combatul celor de la Alma Lex, despre care cârcotaşii susţin că tot în aceeaşi categorie de blat se încadrează.

• După aducerea la Vâlcea a Gabriellei Szucs, oficialii clubului Oltchim pregătesc un alt transfer de senzaţie. Şi nu e vorba de Neagu!

• La BC Rm. Vâlcea lucrurile sunt din ce în ce mai clare. Indiferent de rezultatele pe care le va înregistra în play-out, echipa antrenată în prezent de Cristian Achim va bifa al treilea sezon în Divizia A. Asta pentru că în proporţie de sută la sută FR Baschet va purcede în această săptămână la mărirea numărului de competitoare din prima ligă. Rămâne de văzut dacă sponsorii echipei vâlcene vor mai fi dispuşi să cheltuiască în continuare bani pentru o echipă care până acum nu a excelat decât prin ghinioane.

• Chiar dacă baschetul masculin vâlcean va continua să fie reprezentat în Divizia A, mai mult ca sigur, Cristian Achim nu se va mai afla pe banca tehnică. În acest caz, ambele părţi sunt, se pare, împăcate cu situaţia. Nici Achim nu-şi mai doreşte să rămână (după ce a fost făcut în dese rânduri cu ou şi cu oţet de oficialii clubului), dar nici conducerea nu mai este dispusă să-i prelungească tânărului tehnician contractul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button