Tonomatele, un pas înainte
Devenită deja antologică, sintagma de „ziarist tonomat” poate fi foarte bine aplicată şi în sfera presei locale. Mergând mai departe şi urmând întocmai raţionamentul lui Traian Băsescu, putem discuta în bună regulă şi despre „politicianul tonomat”, prezent şi el în viaţa politică locală. Dacă am înţeles eu bine, „tonomatele” sunt tocmai acei indivizi care acţionează la comandă, obţinând în schimb foloase materiale, adică pacheţele cu euro sau lei. Preşedintele nu a fost însă exhaustiv, pentru că altfel ar fi trebuit să-şi compromită teoria conspiraţiei, expusă live la întoarcerea din Suedia. Mai exact, el s-a referit doar la tonomatele care-l atacă în mass media, la comanda grupurilor de interese, nu şi la cei care-l laudă. Şi slavă Domnului, sunt o grămadă şi dintr-aceia!
Ei bine, lucrurile stau aproape la fel şi în viaţa publică locală. Şi aici există ziarişti care scriu la comandă, însă pentru pacheţele sensibil reduse. Şi aici există politicieni aserviţi unor interese economice, în schimbul unor „servicii” profitabile. Ziariştii şi politicienii „tonomat” au misiuni clare: ei trebuie să atace sau să apere anumite personaje, în funcţie de interesele care-i mână-n luptă. Oricum ar sta lucrurile, de oricare parte a baricadei s-ar afla tonomatele, fie că muşcă sau pupă, fie că atacă sau laudă, problema nu se schimbă radical. Nu eşti mai puţin vinovat dacă lauzi pe cineva pentru că eşti plătit să o faci, decât dacă ataci din acelaşi motiv.
Nici nu este greu să-ţi dai seama cum stă treaba în Vâlcea. Este suficient să vezi cine este de partea sau împotriva actualului primar al Râmnicului, ca să realizezi cum funcţionează tonomatele la nivel local. Avem pe de-o parte un grup de jurnalişti şi politicieni care-l pupă pe Mircia Gutău de dimineaţă până seara, şi pe de altă parte un alt grup, mai puţin numeros dar la fel de bine finanţat, care-l înjură pe primar în mod organizat. Lucrurile sunt foarte simple, funcţionând după principiul: „Dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”. Nimeni nu face nimic de capul lui; interesele sunt clare, fiind traduse în milioane de euro, putere economică şi politică, vile şi maşini de lux. Dacă pricepi lecţia, ai toate şansele să te îmbogăţeşti într-un timp foarte scurt. De altfel, e liber şi la pupături, şi la înjurături. Dacă nu te împrieteneşti cu primarul, ai toate şansele să iei pacheţelele de la duşmanii acestuia.
Până la urmă, eticheta pusă de Băsescu jurnaliştilor care-l atacă, poate fi pusă foarte bine şi acelora care-l laudă. Este doar o chestiune de unghi: depinde din ce avion priveşti lucrurile. Inevitabil, dacă ar fi să-i dăm dreptate preşedintelui, cu toţii devenim tonomate, flaşnete ordinare asurzind opinia publică pe mii de voci. Dacă loveşti într-un politician, automat cineva te-a plătit. Dacă prezinţi pozitiv activitatea altuia, cu siguranţă acela ţi-a vârât în buzunar pacheţelul. Până la urmă, Traian Băsescu nu a făcut altceva decât să relativizeze rolul mass media şi chiar noţiunea de jurnalist. Prin atacurile lansate vineri şi sâmbătă împotriva presei, preşedintele a reluat cu bună ştiinţă eterna explicaţie a politicienilor atunci când intră în vizorul presei: cineva i-a plătit p-ăştia să mă denigreze! Trist este că uneori lucrurile stau chiar aşa. Însă cel mai trist este că suntem cu toţii băgaţi în aceeaşi oală, claie peste grămadă, fără a mai interesa pe cineva aflarea adevărului.
Octavian HERŢA
