Mihaela Trusca, noua sefa de la CSS, vorbeste raspicat despre alegerea sa în functie:
Mihaela Truşcă, noua şefă de la CSŞ, vorbeşte răspicat despre alegerea sa în funcţie:
O viaţă trăită şi dedicată unui singur club, care e în acelaşi timp şi instituţie. E vorba de fosta Şcoală Sportivă, actualmente Clubul Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea. Profesoara Mihaela Truşcă a prins, de-a lungul perioadei cât a activat la această unitate de învăţământ, toţi directorii ce s-au perindat pe acolo. Unii au rămas, alţii au plecat la terminarea mandatului. Acum, Mihaela Truşcă a ajuns şefă a acestei unităţi sportive de prestigiu. Noua directoare a Clubului Sportiv Şcolar ne-a vorbit într-un interviu acordat despre munca în cadrul instituţiei pe care astăzi o conduce, despre colegii săi ce au dovedit prin rezultate că sunt profesionişti şi despre perspectiva în ceea ce priveşti viitorul unităţilor sportive şcolare de acest gen.
* Aveţi ceva vreme de când activaţi ca profesor la Clubul Sportiv Şcolar…– Dacă ar fi să adun anii petrecuţi aici, e vorba de circa 37 de ani. Am prins, de-a lungul timpului, toţi directorii de la Şcoala Sportivă, aşa cum se numea înainte, până la Clubul Sportiv Şcolar. Mi-aduc aminte că la început director era domnişoara Lili Stănărângă, apoi profesorul Dan Ceauşescu. Eu am lucrat şi m-am înţeles bine cu toţi. În ultima vreme cel mai longeviv, adică omul cu cea mai lungă perioadă ca director la CSŞ a fost domnul Ion Popescu. Au mai fost şi alţii, profesorul Nicolae Dinescu, profesorul Gogu Manolescu şi domnul Constantin Alexandrescu.
* Spuneţi-ne câteva lucruri despre începuturile dumneavoastră ca sportivă şi apoi ca antrenor. Cum aţi început tenisul de masă?– Pe la vârsta de 8-9 ani, eram în clasa a doua la Şcoala cu Ceas (Şcoala generală nr. 1) când doamna Gela (fosta soţie a domnului profesor Nae Dinescu, Dumnezeu s-o ierte!) a făcut o selecţie şi m-a trimis pe mine şi pe alte două colege la tenis de masă. Aşa am ajuns la domnul profesor Viorel Mateescu, cel cu care am început acest sport. După moartea lui, mi-am continuat cariera cu domnul Traian Ancuţa. Acesta venea dintr-un alt fost centru puternic de tenis de masă, la Brezoi. Se crease de fapt şi o rivalitate între noi, sportivii de la Rm. Vâlcea şi Brezoi, iar acest lucru a fost benefic pentru că ulterior de la Vâlcea au plecat câteva jucătoare de valoare. Amintesc aici doar două nume, Nela Stoinea şi Maria Alboiu. Am lucrat cu cei ambii mari antrenori de tenis, Viorel Mateescu şi Traian Ancuţa, şi le-am admirat munca fiecăruia pentru descoperirea şi formarea de talente. Amândoi au pus suflet în ceea ce au făcut.
* Când au apărut primele rezultate ca antrenoare?– Cât am fost sportivă, am plecat şi la facultate, pe care am absolvit-o în 1981. Apoi, am început şi eu selecţia şi aşa am format prima generaţie de sportive. Trebuie să mulţumesc oamenilor de la Şcolile Generale nr. 2 (domnului director Silviu Grecu şi doamnei profesoare de educaţie fizică, Mariana Georgescu) şi nr. 5, pentru ajutorul pe care mi l-a dat atunci la selecţie. Aşa au început tenisul de masă sportive ca Anca Georgescu, Carmen Drăcea sau Georgiana Pătru. Am aşteptat însă patru ani un rezultat. Dar a meritat. Nu pot să spun ce am simţit când, ca antrenor, am câştigat cu fetele mele prima medalie. S-a întâmplat la Bistriţa. Vreau să spun că şi eu şi fetele ne uitam la medalii şi nu ştiam ce să mai spunem. Simţeam o bucurie imensă, era o încununare, totuşi, a muncii noastre de patru ani de zile.
* Şi, uşor-uşor, aţi ajuns în Divizia A. Promovarea în Superligă a fost aşadar un alt pariu câştigat?– A fost într-adevăr un moment important. Atunci a revenit Vâlcea în lumea tenisului de masă din România, după perioada în care eu eram jucătoare, perioada antrenorilor Mateescu şi Ancuţa. Şi atunci am avut o bucurie sufletească, o mulţumire pentru faptul că mi-am spus în sinea mea că am reuşit să refac drumul pe care îl „bătătoriseră” cu ceva vreme în urmă cei doi antrenori. Merita să încerc să mă gândesc şi mai sus. De altfel, în sport trebuie ca tot timpul să vrei mai mult. Altfel, apare plafonarea, iar tu, ca profesor, cred eu, trebuie să-i insufli sportivului acea mentalitate de învingător. Promovarea în Superliga Naţională a fost un pariu cu mine însămi, un pariu pe care, din fericire, l-am câştigat. La fel de bine puteam să-l pierd, însă important e un alt aspect şi anume faptul că am reuşit să ajungem în Superligă cu fete doar din Vâlcea. Aceasta a fost, poate, lucrul cel mai interesant.
* Principala problemă pe care aţi avut-o până acum un an la echipa de tenis a fost lipsa unei săli de antrenament…– Nu numai de antrenament, ci şi de joc. Vreau să le mulţumesc încă o dată celor ce m-au ajutat în ideea de a amenaja la mansarda clubului o sală de antrenament. Trebuie să spun că profesorul Alexandrescu m-a sprijinit în intenţia de a amenaja acea încăpere. Am fost la domnul Mircia Gutău, pe vremea când era viceprimar şi i-am spus ce vreau. La început a fost reticent, dar a promis că va veni şi se va informa. A venit, i-am arătat locul, i-am explicat ce vreau să fac acolo şi gata. Om de sport, domnul Gutău a înţeles şi în câteva săptămâni totul era gata. Acum am şi eu o sală cât de cât modernă de antrenament. Aş fi vrut să joc şi meciurile oficiale acolo, dar, din păcate, nu mă ajută înălţimea sălii, din acest motiv ea nefiind omologată pentru meciuri oficiale.
* Dar în privinţa meciurilor oficiale cum e?– Am avut şi aici un sprijin din partea unor oameni care au înţeles situaţia. Nu i-am înţeles însă eu pe cei de la Liceul Forestier, care m-au lăsat o vreme să joc acolo apoi mi-au strâns mesele pachet şi mi le-au trimis la club. N-am înţeles gestul lor, repet, pentru că nu făceam nimic rău. Pur şi simplu veneam două-trei ore la sala de sport de acolo, puneam mesele, le strângeam după joc şi atâta tot. Vreau să vă spun că uneori preferam, din acest punct de vedere, pentru că nu aveam o sală pentru meciurile oficiale, să joc în deplasare. Acum am găsit înţelegere la domnul Mărgărit şi joc meciurile oficiale la sala de sport din incinta Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”. La o etapă pe an cât joc eu, cred că nu e mult.
* Să revenim acum în actualitate. Ce se întâmplă la Clubul Sportiv Şcolar după ce aţi fost numită?– Ce să se întâmple?! Se lucrează ca şi până acum. Sigur, nu am pretenţia ca ai mei colegi să-mi spună „doamna directoare”. Eu am fost colega lor şi aşa rămân, indiferent de funcţia pe care acum o îndeplinesc. Sunt colegi care au făcut şi fac treabă bună la Clubul Sportiv Şcolar. Aş vrea ca această instituţie sportivă de prestigiu din Vâlcea să-şi îndeplinească în continuare obiectivul pentru care a fost înfiinţată şi pentru care acum fiinţează, aceea de a scoate în continuare sportivi tineri, talentaţi, pentru marea performanţă. Iar eu sunt conştientă de faptul că funcţia de director la această instituţie sportivă de marcă implică o responsabilitate în plus. Ceea ce n-am înţeles a fost faptul că atunci când se vorbea despre numirea mea ca director la CSŞ mă vorbeau pe la colţuri, mă contestau, ca să spun aşa, tocmai cei ce-mi cunoşteau destul de bine munca şi activitatea în această instituţie.
* S-a tot zvonit că odată cu intrarea în Uniunea Europeană, Clubul Sportiv Şcolar se va desfiinţa– Eu nu cred. Nu cred că cei din Uniunea Europeană au marea problemă de a desfiinţa Cluburile Sportive Şcolare. Cel puţin la nivel de Vâlcea clubul nostru a dat de-a lungul timpului sportivi care au confirmat apoi pe plan naţional şi internaţional. Asta înseamnă că aici sunt profesori, antrenori profesionişti, care-şi fac treaba aşa cum ştiu ei mai bine. Iar rezultatele se văd.
Nicolae CIUCESCU
