Scurte Divizia A
S-a rupt Stelea
Nici nu a s-a uscat bine cerneala pe contract şi ghinioanele se ţin lanţ de Bogdan Stelea. Portarul a fost nevoit să se întoarcă în ţară după ce a suferit o ruptură musculară. După mai multe controale efectuate în Turcia, conducerea clubului a decis ca Stelea să continue recuperarea în România. „Asta e. Nu-mi convine, dar nu am altă soluţie. O să revin în ţară, după care mă voi duce la o cabană la munte, pentru două-trei zile, ca să mă liniştesc. Voi reveni la echipă când aceasta se va întoarce la Galaţi”, a spus cu amărăciune Stelea. Acesta şi-a luat rămas bun de la noii săi colegi, pe care nici nu a apucat să-i cunoască bine. „Doar pe doi-trei dintre ei îi ştiu. Cu restul, o să mă acomodez la Galaţi”, a completat cel poreclit „Arnold”.
Alin Paleacu, la Jiul
Mijlocaşul de 31 de ani al lui Poli Timişoara, Alin Paleacu, a fost împrumutat la Jiul Petroşani până în vară, cu drept de prelungire pe încă un an. Fotbalistul a ales formaţia din Valea Jiului datorită relaţiei excelente pe care o are cu antrenorul Aurel Şunda, cu care a mai lucrat la Apulum Alba Iulia. „Mă bucur că l-am convins pe Alin să vină la Jiul şi sper să ne ajute la îndeplinirea obiectivului, care este evitarea retrogradării”, ne-a spus Aurel Şunda.
Măldărăşanu, încă doi ani la Rapid
După o perioadă în care a pus pe jar toată conducerea echipei de sub Podul Grant, mijlocaşul Marius Măldărăşanu a semnat un nou contract cu gruparea vişinie, care se va întinde pe o perioadă de doi ani. Fotbalistul a recunoscut că a rămas datorită lui Răzvan Lucescu, Dinu Vamă şi, la sfatul lui Mircea Lucescu.