Liga IV

Echipa lui „Pendy”, pe drumul cel bun

Forestierul Băbeni – Topologul N. Bălcescu 0-4

Trupa lui Laurenţiu Cherăscu, Topologul N. Bălcescu a făcut săptămâna aceasta cea de-a doua victimă din acest an, formaţia lui Cristi Păunoiu, o altă grupare aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, Victoria înregistrată în deplasare de băieţii lui Pendy, este una esenţială pentru a-şi menţine în continuare şansele de a evolua din campionatul viitor în acelaşi eşalon. Două dintre cele patru goluri marcate, două au aparţinut lui Pendy, iar Negrescu şi Savu şi-au trecut şi în pe listă câte o reuşită. „A fost un meci bun pentru noi, şi am demonstrat şi de această dată că lupta pentru evitarea retrogradării nu mai este nicidecum un obiectiv pentru noi, ci dorim să ocupăm o poziţie cât mai bună la finele campionatului. Etapa viitoare vom avea la Popeşti acasă, contra formaţiei primarului Şerban, iar o eventuală victorie cred că ne-ar scoate definitv de pe „lista neagră” a echipelor care se bat pentru a rămâne în actualul eşalon.

Poate că meciul cel mai important va fi cel de peste două săptămâni, împotriva Hidroelectrei. Nu o să ne dăm nicicum laoparte şi vom face tot posibilul să învingem cea de-a doua clasată. Nu suntem satelitul Hidroelectrei, iar meciul respectiv va dovedi acest lucru”, a declarat Laurenţiu Cherăscu, sponsorul-jucător al echipei Topologul N. Bălcescu.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button