Liga V

Meci egal dintr-o eroare de arbitraj

FC Budeşti – FCO Brezoi 1-1

În prima etapă din retur, FC Budeşti, a obţinut o remiză pe teren propriu, scor 1-1, într-o partidă controversată disputată contra ocupantei locului secund, FCO Brezoi, astfel că a ratat şansa de a se apropia de liderul la zi, AS Mihăeşti. În această rundă, trupa primarului Nicolae Stănică a obţinut de asemenea un rezultat de egalitate cu formaţia Conexin Runcu.

Marian Sucea, delegat FC Budeşti:
„Lipsa de profesionalism a tuşierului ne-a costat două puncte”

Despre jocul echipei sale, Marian Sucea, oficial al grupării din Budeşti, ne-a declarat că golul egalizator al oaspeţilor a apărut pe fondul unei erori grave de arbitraj a tuşierului, care nu a observat o poziţie cât se poate de clară de ofsaid:

„Faptul că asistentul de pe acea parte a terenului nu a fost deloc atent la faza care a precedat penaltiul ne-a costat o victorie care ne putea apropia mai mult de AS Mihăeşti, care a remizat şi ea pe teren propriu. Deşi a fost un penalti cât se poate de clar, la o infracţiune comisă de Gherguşi în careu, totul s-a consumat în urma nesemnalizării ofsaidului din faza iniţială. Până şi oaspeţii au recunoscut că tuşierul nu a observat acest ofsaid evident. Această decizie a asistentului de a nu opri faza de joc ne-a privat de o victorie meritată. Degeaba ne luptăm pentru promovare dacă lipsa de profesionalism a arbitrilor ne trage în jos. Un eventual succes ne-ar fi dus la şase puncte de lider, dar faptul este până la urmă consumat. Să nu se înţeleagă că avem ceva personal cu arbitrii, dar lipsa de profesionalism pe care au dovedit-o tuşierii în această partidă ne-a costat două puncte. Măcar la acest meci puteam să avem arbitri cu mai multă experienţă. Păcat pentru cei peste 200 de spectatori care au fost prezenţi la teren şi care-au plecat dezamăgiţi pentru că meciul s-a terminat egal, dintr-o gravă eroare de arbitraj!”.
Singurul gol marcat de fotbaliştii echipei FC Budeşti a fost înscris de Adrian Lepşa, care mai putea să-şi treacă în cont încă o reuşită, în minutul 88, însă meciul s-a terminat până la urmă la egalitate. „Per total, am avut un joc bun în care am irosit cel puţin şase ocazii mari de a marca şi de a ne impune. Altfel, aş dori să remarc evoluţia noului portar, care a avut câteva intervenţii foarte bune”, a concluzionat reprezentantul echipei FC Budeşti, Marian Sucea.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button