Liga V

Rezultat surprinzător la Lespezi

Oltul Dăeşti – Posada Perşani 0-2

În această pauză competiţională, Posada Perişani a susţinut mai multe meciuri amicale pe care le-a încheiat cu rezultate favorabile. Deşi se află la prima experienţă în fotbalul organizat, oficialii Posadei Perişani au dat o palmă multor echipe din Liga a V-a. În scurt timp au reuşit să formeze o echipă cu pretenţii, capabilă să câştige indiferent de adversarul întâlnit în acest eşalon. În prima parte a campionatului au oscilat rezultatele Posadei, însă în pauza de iarnă au fost făcute câteva achiziţii care au avut menirea să-i facă să spere la o clasare mai bună la finalul sezonului. Forma bună pe care au arătat-o în amicale are continuitate şi în meciurile oficiale. În primul meci oficial disputat în acest an, Posada Perişani, formaţie condusă din teren chiar de viceprimarul comunei, Florinel Enache (foto), a reuşit să obţină o victorie surprinzătoare la Dăeşti.

Deşi la pauză scorul a fost egal, 0-0, în urma unei reprize plăcute ochiului, în partea secundă perişenenii au demonstrat că alcătuiesc o formaţie care va avea un cuvânt greu de spus în acest retur. Posada Perişani a încheiat primul meci din acest an, la fel ca şi pe ultimul de anul trecut, cu o victorie în deplasare. La finalul celor 90 de minute, scorul din partida Oltul Dăeşti – Posada Perişani a fost de 0-2, pentru echipa din Ţara Loviştei înscriind Adrian Antonescu şi Ion Iacobescu. Unul dintre remarcaţii echipei învingătoare a fost fundaşul central Alexandru Roşu, jucător adus chiar în această iarnă de la Alma Lex Drăgăşani. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button