Liga III

Două amicale şi începe campionatul pentru FC Oltchim

În ultima săptămână antrenorul Marian Deaconescu a intensificat pregătirea la FC Oltchim. A testat forma fizică a jucătorilor săi prin programarea a patru meciuri amicale într-un interval de doar câteva zile. Miercuri şi vineri vâlcenii au întâlnit colega de serie, FC Argeş II, pe care-au învins-o într-unul dintre meciuri cu scorul de 4-3, cealaltă partidă încheindu-se la egalitate (scor: 1-1), joi au jucat cu Inter Star Sibiu, formaţia în faţa căreia au suferit o înfrângere (cu scorul de 1-0), iar sâmbătă au jucat cu Voinţa Sibiu. Oboseala, faptul că s-au rulat toţi jucătorii, au dus la un nou eşec al chimiştilor, de această dată pierzând cu 3-2. Mai trebuie menţionat că în toate aceste meciuri Deaconescu nu s-a putut baza pe Stoica.

Acesta a fost accidentat, însă el îşi va relua pregătirea în această săptămână. Va avea ocazia să demonstreze că merită să beneficieze de încrederea antrenorului în continuare în cele două meciuri care-au mai rămas de disputat până la reluarea campionatului. Pentru că primul meci oficial este programat în deplasare, la Chimia Craiova, „chimiştii” vor să se obişnuiască şi cu statutul de oaspeţi, aşa că au perfectat două meciuri în deplasare. Primul va avea loc la Sebeş, cu formaţia din localitate, CSM, lideră în clasament, iar ultima partidă cu caracter amical o vor desfăşura băieţii antrenaţi de Deaconescu pe terenul grupării lui Benone Lazăr, Internaţional Curtea de Argeş, campioana de toamnă a seriei din care face parte Oltchim-ul.

Zgăbăruş a părăsit Oltchim-ul

După Cosmin Băiţa, care-a ajuns în această iarnă la CSM, antrenorul Marian Deaconescu a mai pierdut pe jucător. Nu se va mai putea baza în campionat pe colegul de suferinţă al lui Băiţa din perioada „infirmerie plină la Oltchim”, Zgăbăruş, jucători a căror revenire pe teren a cam coincis. Ambii au fost accidentaţi o bună perioadă fiind ajutaţi de clubul Oltchim să beneficieze de o recuperare potrivită pentru a reveni în circuit. A fost necesară apoi şi o perioadă de reacomodare până când să-şi câştige locul în echipă. Până la urmă amândoi au ajuns la forma dorită, Băiţa reuşind chiar să facă pasul spre Liga a II-a. Zgăbăruş a rămas la Oltchim, a efectuat şi perioada de pregătire din această iarnă, însă acum s-a despărţit şi el de clubul „chimist”. Conform spuselor lui Marian Deaconescu, acesta a abandonat pentru moment fotbalul. A plecat la muncă în străinătate, mai exact în Germania.   
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button