Administratie

Vâlcenii îşi cer castelele înapoi

În anul 2007, la Consiliul Judeţean au ajuns mai puţine petiţii şi reclamaţii din partea cetăţenilor, decât în anul precedent. În opinia şefului preşedintelui Dumitru Buşe, acest fapt este unul pozitiv. „Oamenii vin cu fel de fel de probleme, legate de drumuri, apă, canalizare, de casele lor care au suferit probleme. În Bistriţa avem o problemă a 1.300 de oameni care au o stare de inconfort din cauza Exploatării de Calcar din zonă. Sunt deranjaţi de zgomot şi praf. Noi încercăm să ţinem în mână atât activitatea economică, dar şi să asigurăm o perspectivă pentru păstrarea tradiţiei zonei. Aici sunt implicaţi foarte mulţi factori, acolo e şi o rezervaţie naturală, nu e aşa uşor. Noi trebuie să asigurăm cele 30 milioane de tone pentru drumuri dar şi pentru unităţile de pe platformă”, spune preşedintele Consiliului Judeţean.

Acesta ne-a mai spus că există şi situaţii de cetăţeni care cer CJ castele, proprietăţi. „Trebuie să-i înţelegem, oamenii au probleme, chiar şi de sănătate. Cer tot felul de lucruri care nu au nici un fel de legătură cu realitatea. Ni s-au oferit case pe care să le reparăm, conace boiereşti, conace. Ni s-a spus: le reparaţi timp de 5 ani şi apoi ni le daţi înapoi”, ne-a declarat Dumitru Buşe. O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button