Ancheta

Programul „Cornul şi laptele”, blocat la Vâlcea datorită nepăsării autorităţilor

Vâlcea este singurul judeţ din ţară în care copiii înscrişi la grădiniţele cu program normal şi cei din ciclul primar de învăţământ nu au primit deloc în acest an lapte la şcoală. De acest supliment nutritiv trebuia să beneficieze peste 26.000 de copii din judeţul nostru, însă, o întâmplare de-a dreptul bizară a făcut ca Programul „cornul şi laptele” să se aplice pe meleagurile noastre doar parţial.
Licitaţia privind Programul „Cornul şi laptele” pentru anul şcolar 2007-2008 este în continuare blocată în judeţul Vâlcea din cauza faptului că, la mai bine de o lună de la depunerea unei contestaţii, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor întârzie să dea un răspuns.

Nemulţumită de faptul că nu a fost desemnată drept câştigătoare de către Comisia de evaluare constituită la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea, la negocierea din luna octombrie – pentru asigurarea laptelui, S.C. Diana Impex Râmnicu Vâlcea (câştigătoarea de anul trecut) a adresat o contestaţie către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), pe motive netemeinice. Până situaţia se va rezolva iar CJ Vâlcea va primi undă verde pentru semnarea contractului cu firma calificată în această ultimă etapă, SC Vlăsia SRL Piteşti, copiii înscrişi la grădiniţele cu program normal şi cei din ciclul primar de învăţământ primesc doar corn. Probabil că cei care s-au gândit îndelung la posibilele foloase de pe urma acestei situaţii, încă mai speră că autorităţile vor prefera o soluţie de compromis, şi anume comandarea produselor pentru şcolari şi preşcolari la societatea care a câştigat anul trecut licitaţia pentru lapte UHT, dar în realitate a adus ceea ce vrut. Surse din CJV afirmă că, în cursul anului trecut, au fost constatate numeroase disfuncţionalităţi şi incidente, cu implicaţii sociale deosebite privind calitatea produselor livrate, lucru care nu s-a constatat în cazul firmei argeşene, în niciunul dintre judeţele în care se ocupă de acest program. Firma Diana Impex a primit un prim şut în fund în luna iulie, când a fost eliminată de la licitaţia organizată de CJV pentru asigurarea şi distribuţia laptelui. După lungi încercări de a desemna un câştigător, toate eşuate, Consiliul Judeţean Vâlcea a fost nevoit să atribuie contractul prin negociere. Firma care s-a calificat în această etapă a fost SC Vlăsia SRL Piteşti, care, având în spate 5 ani de experienţă în ceea ce priveşte Programul „Cornul şi laptele”, dar şi cea mai mare bază materială din Oltenia, şi-a lăsat aşa-zisa concurenţă cu ochii în soare. Reprezentanţii firmei Diana Impex Râmnicu Vâlcea nu au ştiut să piardă şi s-au pus pe reclamaţii la CNSC, instituţie care întârzie să dea un răspuns, iar toată lumea se întreabă: de ce?

Vlăsia a oferit lapte UHT, a câştigat negocierea, dar este ţinută departe de contract

În acest an, valoarea totală a pachetului pe care ar trebui să îl primească copiii a fost indexată cu „inflaţia” calculată de Guvern şi a crescut cu şapte bani. Astfel, şcolarii şi preşcolarii ar trebui să primească zilnic un pacheţel valorând maximum 0,97 lei noi. Partea leului îi revine laptelui, care poate ajunge la peste două treimi din valoarea totală a pachetului. Dar nu orice fel de lapte ajunge la „beneficiarii” de vârstă şcolară. Guvernul specifică în lege că judeţele trebuie să dea prioritate laptelui pasteurizat la temperaturi înalte (UHT). Valoarea maximă pentru o porţie de lapte UHT trebuie să fie de 0,67 lei, iar pentru laptele normal, aceasta nu poate depăşi 0,57 de lei. Consiliile judeţene au fost sfătuite să organizeze în timp util licitaţii pentru ambele pachete. Doar în cazurile în care nu existau ofertanţi sau aceştia nu întruneau condiţiile din caietul de sarcini, s-a cerut să se opteze pentru laptele normal. Deşi la Vâlcea, SC Vlăsia SRL Piteşti a fost singura firmă care a ofertat lapte UHT, nici până astăzi nu a putut semna contractul pentru distribuţie. Una dintre puţinele firme care oferă lapte UHT, chiar în dozele de 0,2 litri prevăzute de legislaţia în vigoare, este La Dorna, produsul pe care de altfel l-a licitat Vlăsia la Vâlcea. În favoarea laptelui UHT mai pledează şi caracteristicile pieţei autohtone. Şcolile nu au frigidere în care să ţină laptele pasteurizat, astfel încât acesta să nu se strice. În plus, laptele colectat de la ţărani are o încărcătura microbiologică ridicată, fapt care îl face să se strice mai uşor. Laptele pasteurizat este ţinut timp de 15 secunde la o temperatură de 75 de grade, fapt ce distruge o mare parte din microorganismele dăunătoare. În schimb, laptele UHT este încălzit până la 130 de grade timp de patru secunde, ceea ce conduce la reducerea, într-o mai mare măsură, a numărului de germeni. Potrivit specialiştilor Institutului de Bioresurse Alimentare, laptele UHT poate fi păstrat luni întregi la temperatura camerei. Faţă de cel pasteurizat, el pierde din vitamine, dar păstrează calciul şi proteinele.
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button