Diverse

„Vrem victorie şi în Ungaria”

Ferencvaros Budapesta – Oltchim Rm. Vâlcea
• trupa lui Tadici joacă în Ungaria duminică, de la 18.15 (ora României) • meciul va fi transmis în direct pe Sport.ro

În al doilea meci din Liga Campionilor, Oltchim Rm. Vâlcea va întâlni în deplasare, la finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 4 noiembrie, echipa Ferencvaros Budapesta. Pentru echipa din ţara vecină partida cu formaţia noastră pare a fi una decisivă, dacă ne gândim la faptul că unguroiacele au pierdut primul duel din Grupa D, la Podgorica, în faţa echipei locale, Buducnost, cu 19-22, iar acum îşi doresc reabilitarea în faţa propriilor suporteri, dar şi o revanşă, dat fiind faptul că anul trecut, Oltchim-ul le-a administrat unguroiacelor două înfrângeri fără drept de apel. Oltchim şi Ferencvaros s-au întâlnit în ediţia precedentă a Cupei Cupelor, în semifinale.

„Am învins Viborg, vrem să câştigăm şi meciul de la Budapesta, iar dacă se va întâmpla asta atunci şansele noastre de calificare în fazele superioare vor creşte şi mai mult. Oricum, chiar şi dacă nu vom reuşi, nu cred că echipa daneză poate să-şi mai permită să piardă la Ferencvaros sau la Buducnost, iar atunci valoarea puncte câştigate împotriva celor de la Viborg se dublează”, a afirmat Gheorghe Tadici înaintea duelului din Ungaria.

Ferencvaros, o altă faţă

După plecarea lui Andras Nemeth la Hypo Viena, de conducerea tehnică a echipei se ocupă Gyula Zsiga, acesta fiind ajutat de Helga Nemeth (34 ani), încă jucătoare. Totuşi, nu doar plecarea antrenorului a schimbat faţa echipei maghiare, ci şi despărţirea de trei handbaliste de bază – Timea Toth, Erika Kirsner (ajunse la Hypobank Viena) şi Katarina Mravikova (plecată la Gyor). În afara acestora trei, Ferencvaros şi-a păstrat lotul de anul trecut. Se remarcă cele trei jucătoare din Slovacia, Katarina Harisova (27 ani) – portar, Lucia Uhrakova (27 ani) şi Szandra Zacsikova (17 ani). Altfel, nu trebuie uitat nici faptul că Ferencvaros dispune şi de un al doilea portar de valoare, Melinda Pastrovics (26 ani). Din lot mai fac parte: surorile Aniko Szamoransky (19 ani), Piroska Szamoransky (19 ani), Bettina Dajka (17 ani), Annamaria Ilyes (27 ani), Agnes Kocsis (23 ani), Csila Nemeth (18 ani), Monika Kovacsicz (24 ani), Helga Nemeth (34 ani), Viktoria Soos (22 ani), Edina Szabo (19 ani), Zita Zsucsanszki (20 ani) şi Gabriella Juhasz (22 ani).

Fără suporteri la Budapesta

Pentru a evita incidentele din sezonul trecut, atunci când suporterii vâlceni au fost trataţi cum nu se poate mai rău în Ungaria, conducerea clubului Oltchim a luat decizia de a nu organiza nici o deplasare cu suporteri pentru meciul de la Budapesta. Aşa cum se cunoaşte, în aprilie, după partida retur din ţara vecină, autocarul echipei vâlcene a fost atacat de un grup de suporteri maghiari.
Meciul de la Budapesta va începe la 18.15 (ora României) şi va fi arbitrat de germanii Lars Geipel şi Markus Helbig, delegat din partea EHF urmând a fi polonezul Marek Szajna. Cei doi „fluieraşi” sunt cunoscuţi publicului vâlcean după meciul cu cântec disputat în vară, în Sala Traian, între România şi Suedia (şi încheiat la egalitate, 24-24), care-a contat pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din Franţa, atunci când prestaţia lor a scandalizat o ţară întreagă. 
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button