Alte sporturi

Jucătoarele pregătite de soţii Mărgărit merg în Italia cu gândul la o medalie

În perioada 22-24 iunie, la Aquiterme (Italia), va avea loc un puternic turneu de volei rezervat echipelor de junioare din toată Europa. Competiţia a ajuns deja la cea de a 11-a ediţie, iar echipa vâlceană a devenit o prezenţă constantă în ultimii ani. Pentru cei care nu ştiu, întrecerea de la Aquiterme este considerată a fi un adevărat campionat european al echipelor de club, iar pentru voleibalistele vâlcene este un util examen în perspectiva viitoarelor competiţii naţionale. Fetele din actuala generaţie de voleibaliste de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, antrenate de soţii Marius şi Nicoleta Mărgărit vor bifa în 2007 cea de-a doua prezenţă la turneul din Peninsulă.

Conform celor spuse de antrenorii echipei noastre, în acest an, obiectivul vâlcencelor îl reprezintă obţinerea unei medalii. „Vom pleca marţi dimineaţă spre Italia, pentru că vrem să ajungem la timp pentru a face şi un antrenament de acomodare la faţa locului. Acesta e programat joi, o zi mai târziu, adică vineri, urmând a începe turneul. Ne-am înscris la grupa Under 18, deoarece avem câteva fete peste 16 ani, însă ne-am fi dorit să participăm la o categorie de vârstă mai mică. Din câte ştim, la grupa la care noi vom participa se vor înscrie 24 echipe sau chiar mai multe”, ne-a spus profesoara Nicoleta Mărgărit.
Programul este unul încărcat, deschiderea oficială a turneului va avea loc vineri, 22 iunie, în Teatrul Roman. Apoi, sâmbătă, încă de dimineaţă vor începe jocurile de calificare, iar după amiază se vor desfăşura semifinalele. Duminică sunt programate finalele. Fiind o competiţie unde vor participa foarte multe echipe, organizatorii au găsit o modalitate de desfăşurare a cât mai multor jocuri în acelaşi timp, amenajând câteva şi săli provizorii. Acestea au o suprafaţă de joc excelentă, dar ventilaţia cam lasă de dorit.
„Vom da iarăşi peste o căldură infernală, ceea ce va afecta foarte mult jocul echipelor, nu doar pe al nostru. Finala mare se va desfăşura duminică după amiaza, în Sala Centrală din Aquiterme, când sperăm să ne aflăm printre protagonişti. Nu ar fi imposibil să cucerim o medalie numai să fim lăsaţi să jucăm cum ştim. Dar ştiţi cum e, jucăm la ei acasă… Altfel, în ceea ce priveşte competiţia în sine, noi am perceput-o ca pe un festival voleibalistic, unde sunt invitate toate formaţiile din Italia şi nu numai. Participarea noastră se datorează unei foste jucătoare a liceului, Diana Chesoiu, membră în Consiliul de Organizare a turneului, prin intermediul căreia au fost invitaţi an de an. După turneu, ne vom opri împreună cu echipa de băieţi la Veneţia, unde le vom arăta copiilor ce înseamnă cultura occidentală”, ne-a mai spus Nicoleta Mărgărit.

După Italia, urmează Grecia

După revenirea în ţară, fetele soţilor Mărgărit vor avea câteva zile libere. Se vor reuni însă la jumătatea lunii iulie, pentru că vor avea parte de o nouă deplasare peste hotare. De data aceasta, va fi vorba de Grecia, destinaţie spre care voleibalistele de la CNMB vor pleca pe 18 iulie. „Vom avea o vară plină, fără prea multă linişte”, a conchis Nicoleta Mărgărit.
Ionuţ HEREŞEANU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button