Liga II

Ruşinos! Ardelenii şi-au pătat blazonul

Nu a greşit cine a spus că „banu’ e ochiul dracului” şi te face să-ţi pierzi minţile. Este binecunoscută corectitudinea şi onestitatea de care dau dovadă ardelenii, în general, însă ceea ce a făcut conducerea celor de la Corvinul Hunedoara iese din tiparul spiritului ardelenesc.
Mai mult ca sigur, pentru că este puţin probabil să fie doar o coincidenţă, pentru a fi sigur de toate cele trei puncte din partida de pe teren propriu, conducerea celor de la Dacia Mioveni au apelat la „inginerii”! Astfel că, surpriză… hunedorenii au decis să achite abia în cursul acestei săptămâni despăgubirile în valoare de 20.000 ROM pe care le aveau de plătit celor de la „U” Cluj pentru daunele produse la autocarul acestora după meciul din tur când suporterii l-au bombardat cu pietre.

În aceste condiţii, şi pe bună dreptate, Curtea de Arbitraj din cadrul Federaţiei Române de Fotbal au luat decizia de a nu programa formaţia Corvinul Hunedoara pentru meciul pe care îl aveau de disputat la Dacia Mioveni şi, automat vor pierde meciul la „masa verde” cu 3-0.
În cotidianul „Gazeta Sporturilor” a apărut o ştire conform căreia – „patronul echipei Corvinul Hunedoara, Florin Uscatu, a decis să nu mai facă deplasarea după ce a fost informat că o parte dintre veterani «nu sunt suficient de concentraţi» să se bată pentru puncte. Altfel, între cele două grupări au existat relaţii de colaborare: în iarnă, cel mai bun atacant al Corvinului, Marius Păcurar, a fost transferat la Mioveni, iar Dacia ar fi oferit stimulente financiare pentru ca Hunedoara să câştige cu Lupeniul şi cu Vâlcea. Ceea ce s-a şi întâmplat: 3-1, respectiv 2-1.”
În aceste condiţii, poate o echipă cum este CSM Rm. Vâlcea, ai cărei conducători au spus de nenumărate ori că îşi vor juca şansa numai pe teren, să spere la promovarea în Liga I?
Romulus Dumitru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button