Tensiunile în partide, ciocoism sau stari normale ale democratiei?
Tensiunile în partide, ciocoism sau stări normale ale democraţiei?
Petrecerea de sfârşit de an, organizată de Partidul Conservator – Filiala Vâlcea, a fost una reuşită nu neapărat pentru că deputatul Dumitru Becşenescu a fost reţinut în acest timp la alte chermeze, ci şi pentru că preşedintele Dumitru Buşe s-a folosit de acest prilej pentru a da o declaraţie de presă pe gustul nostru. Mai exact, domnia sa, după ce le-a urat vâlcenilor câte şi mai câte, a venit în faţa presei cu o continuare la declaraţia făcută cu câteva zile înainte de către deputatul PSD Rovana Plumb, care, cu voce umedă, spunea: „În PSD, există tensiuni, dar acestea sunt normale pentru un partid mare, pentru că ele subliniază de fapt democraţia. Diferenţa dintre PSD şi ADA este că noi avem o viziune şi o doctrină clare. Ei vorbesc limbi diferite chiar şi atunci când par că se înţeleg”. După părerea liderului judeţean al PC, însă, lucrurile în partidul său stau total diferit. „În Partidul Conservator nu au existat şi nu există tensiuni. După părerea mea, acestea reprezintă o formă evoluată a ciocoismului, ci în nici un caz nu subliniază democraţia într-un partid”, a explicat Dumitru Buşe.