„Ne-am câştigat pe merit dreptul de a juca în elită!”

Antrenorul Cristian Achim este sătul de „răutăţile” de genul „Vâlcea a fost acceptată doar la număr în Divizia A”

După câţiva ani în care Râmnicul s-a zbătut în anonimatul Diviziei B, Cristian Achim şi alţi pasionaţi ai sportului cu mingea la coş şi-au văzut visul cu ochii reuşind să promoveze în 2006 baschetul masculin vâlcean pe prima scenă a ţării. Ulterior, sprijinul financiar masiv al firmei Protectchim SA a şi făcut posibilă prezenţa în Divizia A însă evoluţia echipei noastre a cam lăsat de dorit. S-a ajuns astfel ca acum BC Rm. Vâlcea să încerce să-şi recâştige locul în elită într-un turneu de baraj care va avea loc la începutul lunii iunie.

Într-un interviu acordat în exclusivitate, antrenorul Cristian Achim ne-a dezvăluit mai multe lucruri interesante din traseul sinuos al formaţiei pe care-o pregăteşte, cum s-a ajuns aici, ce trebuie făcut şi ce ar trebui făcut pe viitor pentru ca situaţia de acum să fie evitată.

„Lipsa de experienţă a contat”

* Cum apreciaţi primul sezon în Divizia A al echipei BC Rm. Vâlcea?

– A fost fără îndoială un sezon foarte greu pentru noi. Lipsa de experienţă la toată nivelele a contat până la urmă foarte mult, dar am avut din păcate şi foarte multe ghinioane. O singură dată în 29 de meciuri am avut tot lotul la dispoziţie, extrem de puţin faţă de ceea ce ne-am fi dorit. Primii cinci jucători s-au schimbat întotdeauna aproape de la meci la meci. Nu am avut timp să ne rodăm. Am fost echipa cu cea mai mică medie de vârstă din campionat, iar în plus, aceşti jucători tineri au fost doar la primul lor sezon în Divizia A. Toate lucrurile acestea s-au adunat şi am ajuns unde am ajuns. Consider că se putea face totuşi mai mult, dar am plătit tribut lipsei de experienţă. Ce-i drept, au fost la mijloc şi nişte cauze subiective, care au depins de noi şi care puteau fi îmbunătăţite, însă au fost şi foarte multe cauze obiective, care nu au depins de noi. Şi aş putea spune că am avut foarte, foarte multe ghinioane în acest campionat. Arbitraje potrivnice, jucători accidentaţi, jucători aduşi lipsiţi de valoare, plus o anumită lipsă de coeziune la tot ceea ce a însemnat Divizia A. Poate că dacă aveam noroc de nişte jucători mai buni la începutul sezonului, cu totul alta era faţa echipei, şi altele puteau fi rezultatele. Totuşi, chiar şi-n aceste condiţii, am fost absolut convins că o să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare. Însă meciurile acestea din final, cu Braşovul, au fost pierdute din nişte cauze care nu ţineau de partea sportivă neapărat, nu ţineau strict de jocul de baschet. S-a întâmplat ce s-a întâmplat, scandalurile acelea, cu jucători suspendaţi.

* Deci practic, dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, aţi aduce alţi jucători la începutul sezonului?

– În mod clar. Din cei patru sârbi, doar unul ne-a convins: Vladimir Milosevic, iar al doilea, Nikola Radmanovac, doar parţial. Însă şi Milosevic a avut o perioadă de acomodare la început, foarte lungă, care s-a întins practic tot turul. A jucat foarte prost, însă încet-încet a crescut în valoare. I-am şi zis că ar trebui să fie recunoscător clubului că aici a putut să joace. La început făcea nişte greşeli copilăreşti, de junior, paşi pe contraatac, etc. Însă a avut răbdare şi a eliminat din greşeli pentru că este un băiat foarte serios.

* Credeţi că finalul sezonului ar fi arătat altfel dacă l-aţi fi avut valid şi pe Dragoş Andrei, mai ales pentru că Jamaal Miller a dat semne că nu poate să fie mereu la fel de constant şi era nevoie de cineva să-l înlocuiască în momentele cheie ale meciurilor, să-i preia sarcinile? Putea Dragoş Andrei să compenseze această carenţă a americanului?

– Acum nu sunt chiar Mafalda, ca să-mi dau seama exact ce s-ar fi întâmplat, însă este foarte clar că ne-ar fi ajutat teribil de mult. Însă astea au fost situaţiile, dacă o să mai fie cazul, o să ştim ce trebuie făcut de la început. Dar totuşi, şi Dragoş Andrei a avut meciuri slabe. Însă vă spun, şi greu poate cineva să-mi dea un contraexemplu în ţara asta, nu am întâlnit încă un jucător tânăr în Divizia A, de aceeaşi vârstă cu Dragoş Andrei, care să aibă constanţă în evoluţii.

„Arbitrajele potrivnice ne-au tras în jos”

* Ce spuneţi de arbitraje, care ne-au fost cam potrivnice, era normal să fie aşa? Ce efect a avut acest lucru asupra evoluţiei echipei?

– A avut un efect decisiv asupra echipei şi e suficient să ne aducem aminte în câte meciuri am fost defavorizaţi numai acasă. Ori în baschet treaba asta contează mai mult decât în alte sporturi, în fotbal de exemplu, mai ales în condiţiile în care ai o echipă fără experienţă. În momentul în care arbitrii ţi-au luat 3-4 mingi, meciul se poate rupe. Vă daţi seama că în condiţiile unor arbitraje corecte se întâmplau mai multe lucruri. Câştigam nişte meciuri, echipa căpăta încredere… Chiar dacă am avut doar patru victorii, ne-am luptat! Puteam să batem şi Mureşul, şi Elba… Puteam să mai câştigăm o groază de meciuri, şi-n tur, la Oradea, au fost foarte multe partide în care am fost dezavantajaţi în mod vădit de arbitri. Aduceţi-vă aminte inclusiv de meciul cu Dinamo, în care noi am jucat cu un singur străin, Milosevic, de furtul ordinar care s-a întâmplat în ultimele două sferturi ale acelui joc.

* A mai fost şi meciul acela când a jucat Jamaal Miller pentru prima oară la Vâlcea…

– Da, cu Sibiul. Sunt lucruri pe care nu le putem uita. La 91-91 am primit atunci trei decizii defavorabile în mai puţin de un minut. Ori aşa ceva nu poate fi trecut uşor cu vederea. Orice om care cunoaşte fenomenul, şi care se află în fenomen, observă toate aceste lucruri. Băieţii nu au jucat foarte rău, şi asta nu o spun doar eu, ci toţi cei care cunosc fenomenul. Ţinând cont de valoarea intrinsecă, chiar aş merge mai departe, cu riscul să enervez foarte multă lume, şi aş spune că echipa a jucat peste valoarea ei. Vorbesc de sezonul acesta. Că aceşti câţiva jucători tineri, anul viitor se vor mişca mai bine decât anul acesta este o treabă certă, însă nu puteau face mai mult decât atât acum, în condiţiile în care nu ştiau cu ce se mănâncă Divizia A, în condiţiile în care chiar prima ligă a înregistrat un salt fabulos faţă de acum doi ani, pentru că trebuie să recunosc că în această privinţă m-am înşelat şi eu. Am văzut foarte multe meciuri de primă divizie acum un an, în sezonul precedent, şi tocmai de aceea am sperat că putem să facem faţă, că putem să ne îndeplinim obiectivul.

* Vă referiţi probabil la sezonul 2005-2006, când într-adevăr au fost multe echipe slabe, Tg. Mureşul a avut vreo trei victorii, Rapidul la fel, Iaşiul de asemenea s-a zbătut în mediocritate, au fost 13 şi nu 14 ca acum, deci ar fi fost premize pentru a fi mai sus în clasament?

– Într-adevăr. Şi dacă mai spun că nici Timişoara, nici Aradul nu erau tari, erau echipe de bătut de asemenea, vă daţi seama unde ne-am fi clasat. Însă sincer, nu mi-am imaginat că nivelul va creşte atât de mult de la un campionat la altul. Poate că alţi antrenori, mai cu experienţă şi-ar fi dat seama, deşi, v-aş aduce aici un caz foarte clar în discuţie. Este vorba de echipa din Sibiu. Anul trecut, având în formaţie doar trei jucători americani, care-au evoluat şi anul acesta, au terminat pe locul 3. În acest sezon, cu toate că au adus încă doi americani lângă cei trei, amândoi de o valoare individuală incontestabilă, peste a celorlalţi, şi plătiţi pe măsură, abia au prins play-off-ul de pe locul 8, în ultima etapă, şi cu un noroc fantastic, în sensul în care practic nu au depins de rezultatul lor. Şi-atunci, dacă domnul Vulc, care probabil este antrenorul cel mai vechi din România, nu a putut să aprecieze foarte bine aceste lucruri, vă daţi seama că noi aici puteam să prevedem asta cu atât mai puţin!

* Avem totuşi satisfacţia că am lansat câţiva tineri jucători care pot să aibă un salt valoric fantastic în următorii ani…

– În mod cert aceştia vor juca mai bine în campionatul viitor, dar să nu aştepte nimeni că vor deveni imediat nişte super-valori, pentru că nu au cum. Le-am explicat tuturor, un jucător de baschet se creşte foarte greu. Şi se maturizează pe la 25-27 de ani, nu are cum să facă faţă un jucător de 20-22 de ani unuia cu o bogată experienţă în spate. Însă în mod cert această experienţă le-a folosit jucătorilor tineri, şi-n mod evident la anul vor evolua mai bine decât au făcut-o în acest sezon.

„Numărul spectatorilor va creşte”

* Ce spuneţi de aportul publicului, v-aţi aşteptat la un număr mai mare de spectatori?

– Nu, şi să ştiţi că a fost ceea ce ne-am aşteptat să fie. La ce ne-am fi putut aştepta de la un prim sezon în Divizia ? Oamenii de-abia au cunoscut acest fenomen, au fost meciuri în care-am avut foarte mulţi spectatori, dar şi altele în care-am avut extrem de puţini. Însă să nu uităm ce s-a întâmplat anul trecut la Tg. Mureş. În 2005-2006, mureşenii au jucat cu sala aproape goală, iar anul acesta, în al doilea sezon, afluenţa a crescut vertiginos, s-a jucat şi cu sala arhiplină. Din două cauze: în primul rând pentru că Tg. Mureş este un oraş care-a avut o echipă de tradiţie în baschetul masculin românesc, iar în al doilea rând, pentru că acolo publicul nu are altă bucurie. Ceea ce la noi treaba asta poate că nu se va întâmpla prea curând. În mod clar va fi mult mai bine, dar nu la nivelul altor oraşe din ţară, precum Tg. Mureş de exemplu. Pentru că aici la Vâlcea avem o echipă de handbal feminin care face mereu înaltă performanţă, lumea este obişnuită cu aşa ceva, iar oamenii sunt mai puţini dispuşi să accepte un parcurs mai slab al unei echipe în alte sport. Însă îmi place ce s-a întâmplat la Tg. Mureş, iar noi mergem exact pe drumul lor. Anul trecut au avut doar trei victorii, noi am făcut patru acum. Şi nu le-am luat cum le luau ei, la 40-50 de puncte.

* Drumurile noastre sunt similare şi dacă ne gândim la faptul că vara trecută, şi noi, şi Mureşul, am beneficiat de clemenţa federaţiei pentru a fi acceptaţi în Divizia A…

– Nu e adevărat, şi aş vrea să clarificăm odată şi treaba asta! Nu se poate spune că am fost „acceptaţi”. Este o prostie. Nu a fost deloc aşa. Noi am fost o echipă de Divizia B, care s-a clasat pe primele două locuri la turneul final, promovând practic în Divizia A. Ştiam încă din luna decembrie 2005, că primele două echipe din Divizia B vor promova. Toată lumea baschetului cunoştea treaba asta, numai cei care nu vor nu pot fi de acord cu asta. S-au jucat acele meciuri de baraj pentru că a fost şi o parte strict tehnică la mijloc. Nu se putea schimba regulile în timpului jocului. Se luase de către federaţie o decizie a numărului de formaţii de la 14 la 12. Din ce motiv? Din motivul că nu existau atunci 14 echipe care să poată suporta financiar Divizia A. Ulterior, în momentul în care federaţia şi-a făcut din nou calculele şi-a dat seama că acea decizie pe care o adoptase a fost una greşită. Însă nu o mai puteau schimba în timpului campionatului. Dar toată lumea a ştiut că practic vor rămâne tot 14 echipe. Şi s-a putut reveni asupra deciziei numai în cadrul Adunării Generale a federaţiei, numai acolo se putea face modificarea. Această Adunare a avut loc după acele baraje, aşa s-a întâmplat. Dacă era să aibă loc înainte, nici nu se mai ţineau barajele! Dar a fost nevoie ca meciurile să se joace, conform programării iniţiale. Practic însă, acele baraje nici nu au contat. Toate echipele angrenate ştiau dinainte treaba asta. Ştiam şi noi, şi Rapidul, şi Otopeniul, şi Mureşul, că vom juca în Divizia A.

* Era într-adevăr păcat ca după parcursul excelent din Divizia B să ne trezim că nu putem juca în elită…

– Nu aveam cum să nu jucăm în elită. Singurul nostru obiectiv a fost acela de a ne clasa pe primele două locuri în Divizia B. Pe care ni l-am îndeplinit, iar din momentul acela ştiam că suntem promovaţi în Divizia A. Treaba asta cu „acceptarea în Divizia A” nu e decât o „răutate”. În plus, în nici un caz să nu vă imaginaţi că această hotărâre a fost luată special pentru Rm. Vâlcea. A fost luată pentru binele baschetului românesc, dar în special pentru Tg. Mureş! Pentru că acolo federaţia a simţit că se fac nişte lucruri interesante. Şi inclusiv la noi. Şi vreau să vă mai spun ceva. Chiar dacă am terminat în felul acesta, să ştiţi că imaginea noastră la federaţie este una foarte bună, am fost percepuţi foarte bine. Chiar la ultima şedinţă a federaţiei, la ultima Adunare Generală, Carmen Tocală a spus că este foarte mulţumită de Divizia A masculină, cu o singură excepţie, aceea fiind Aradul, pe care-a şi numit-o, şi despre care a spus că a fost ţinută artificial în competiţie. Însă a spus că toate celelalte au fost „la un nivel foarte ridicat” – acestea sunt cuvintele ei, deci inclusiv Vâlcea.

„Ne vom păstra locul în Divizia A”

* Acum ne-a mai fost oferită o şansă de a juca în continuare în Divizia A, e vorba de acest turneu de promovare. Cunoaşteţi echipele din cele două serii semifinale de Divizia B, aţi urmărit meciuri de la acest nivel până acum, cât de periculoase sunt viitoarele adversare?

– Nu am urmărit meciuri, dar ştiu jucătorii! Cred însă că experienţa primei ligi va conta. Nu vreau să mă gândesc la ce şanse avem, ci doar la salvare, care e obligatorie. Vom face tot ceea ce depinde de noi să ajungem în primele două locuri. Nici nu mă gândesc să nu ne clasăm acolo, indiferent de arbitraje sau unde se va juca. Singura problemă pe care-o avem este aceea că am rămas cu doar nouă jucători. Şi să joci cinci zile consecutiv cu cinci echipe diferite cu doar nouă jucători nu e chiar atât de uşor. Dar nu pot să mă gândesc la altceva, decât să ne recâştigăm dreptul de a juca în Divizia A. Am auzit că Târgovişte are o echipă bună, probabil care ar vrea să promoveze. Însă repet, pe noi nu ne interesează asta. Ci doar să ne salvăm. Nici nu mă gândesc că am putea să ratăm primele două locuri. Dacă nu se va întâmpla aşa cu certitudine că nu merităm să jucăm în prima ligă. Dar, repet, nici nu vreau să-mi imaginez asta!

* Care sunt cei doi jucători străini pe care vă veţi baza la acest turneu?

– Încă nu am stabilit acest lucru până acum. În maxim însă o săptămână vom şti precis. Îi vom anunţa dinainte de turneu. Însă este rău şi că nu-i putem schimba. De la început plecăm cu aceiaşi doi. Dacă avem ghinionul să se accidenteze vreunul, vom avea o viaţă foarte grea, mai ales că nu vom mai putea conta decât pe opt jucători valizi.

* Vă aşteptaţi la arbitraje mai bune la turneul de baraj, doar venim din A? Adică să fie în sens invers, dacă până acum au avantajat echipele mari în dauna celor mici, de data aceasta, noi fiind cei mari, peste nivelul celor mici de Divizia B, s-ar putea întoarce roata, nu credeţi?

– Tot ce-mi doresc e să fim arbitraţi corect, atât! Nu vreau să ne bage nimeni mingea în coş, ci doar să arbitreze corect. Putem să deosebim o greşeală voită de una omenească. Numai cine nu munceşte nu greşeşte. Însă este foarte clar când arbitrul fluieră cu tentă şi când arbitrul greşeşte. Se pot pierde nişte meciuri pe nişte greşeli ale unor arbitri, greşeli făcute neintenţionat, însă până la urmă nu este un capăt de ţară. Dar în momentul în care eşti defavorizat într-un mod clar, în mod repetat, vede şi ultimul om din fundul săli, până şi cei nepricepuţi, nu mai ai ce să spui. Şi toate lucrurile acestea se adună. Iar la un moment dat se strâng şi creează tensiune. Apare lipsa de încredere a jucătorilor, a celor care dau banii, apare lipsa de încredere a presei. A publicului, care este dezamăgit, şi care că nu poate vedea întru totul aceste dedesubturi, aşa că pleacă din sală. Ori iată cum o treabă de genul acesta poate să strice o activitate care poate să meargă bine. Şi asta nu e normal.

„Cine nu munceşte, nu greşeşte!”

* Aţi simţit o presiune în plus asupra dvs. pentru faptul că de la începutul returului s-a tot spus că veţi fi schimbat?

– E puţin lucru spus presiune, a fost ceva ce n-aş mai vrea să mai trăiesc niciodată şi n-o doresc nimănui. Este îngrozitor. Eu am încercat indiferent de situaţii să-mi fac treaba cât am putut de bine. Şi sigur că şi eu am să-mi reproşez foarte multe lucruri, cum am mai spus, cine nu munceşte nu greşeşte!

* Credeţi că a fost normală presiunea asta?

– Zic că nu, iar când spun asta nu o fac pentru a condamna acest lucru. Dar nu doresc nimănui să i se întâmple ceea ce ni s-a întâmplat nouă.

* De obicei însă în baschet nu se prea demit antrenori, ca-n fotbal, în timpul campionatului…

– Nu, şi vă spun şi de ce! Aţi văzut că-n tot campionatul în Divizia A nu a fost demis nimeni în acest sezon, nici măcar la Arad, unde s-a mers până la final cu acelaşi antrenor. De ce? Pentru că baschetul e un sport foarte complex, în baschet se ajunge la performanţă foarte greu. Necesită foarte mult timp. Aici nu merge cu hei-rup. La fotbal, de exemplu, se poate întâmpla ca o echipă foarte slabă să se mobilizeze şi să obţină rezultate foarte bune cu echipele mari şi tari. La baschet însă nu se poate asta. În baschet contează foarte mult valoarea… Pentru că aşa este construit sportul acesta.

* Aţi fi dispus ca pe viitor să acceptaţi o colaborare cu un alt antrenor…

– Nu se ştie niciodată… Însă până la urmă n-ar fi exclus ca şi eu să vreau la un moment dat să plec la altă echipă, pentru că aşa e viaţa. Dar vă spun drept nu mi-aş dori să plec, îmi place să lucrez la un proiect pe termen lung, pentru că-n baschet se poate vorbi de aşa ceva, nu e ca la fotbal. Acolo e un alt ciclu, mai scurt, de doi ani, în baschet nu e la fel. În baschet există antrenori care au stat şi câte 20 de ani la o echipă, cu bune şi rele.

„Sunt foarte ataşat de această echipă”

* S-au vehiculat câteva nume de antrenori care-ar putea veni la Vâlcea, dar unele sunt pur şi simplu fantasmagorice, precum e cel al lui Vulc de la Sibiu…

– Mă abţin. Sunt foarte ataşat de această echipă. Pentru mine baschetul este pasiunea vieţii mele, este munca mea, este locul unde-mi canalizeze toate energiile, iar echipa asta din Rm. Vâlcea, până la urmă, aşa cum a fost, aşa cum n-a fost, cu toţi aceşti jucători tineri, eu am creat-o. Mă refer din punct de vedere sportiv. Şi sigur că sunt foarte legat de ea, de aceşti jucători foarte tineri, care, iată că încep încet-încet să dea satisfacţie. Am fost foarte contestat pentru că am promovat prea mulţi jucători, chipurile, fără valoare. Dar care, cu timpul, au confirmat. Iar toţi aceia care spuneau odată să-i dăm afară din echipă pe aceşti începători au greşit. Nu m-am înşelat deloc, aceşti jucători au potenţial foarte mare. Iar peste 3-4 ani, nu ştiu dacă vor mai juca la Vâlcea, dar vă dau scris că vor fi nişte jucători de bază la echipe de Divizia A, sunt convins de treaba asta. Iar eu personal voi avea o mare satisfacţie. Am demonstrat că jucători precum Vasile Ştefan, Dragoş Andrei, care într-adevăr la început au avut nişte meciuri foarte slabe – sunt de acord, nu aveau cum să salte atât de rapid – nu sunt lipsiţi de valoare. Sigur însă că nivelul experienţei în acest eşalon este uriaş, contează până şi felul cum te aşezi pe teren, nu doar cum alergi sau joci, este un sport foarte dificil. Poate tocmai de aceea, mulţumesc conducerii clubului, în speţă sponsorului Nicu Enache, că a avut încredere în mine în tot acest timp, chiar dacă la final a început să se lase influenţat de diferite persoane care nu au nici o treabă cu fenomenul baschet şi care nu cunosc exact cum stau lucrurile la acest nivel.

* Ce spuneţi de americanii Miller şi Collins, care-au venit să joace aici la Vâlcea? Sunteţi mulţumit de evoluţia lor?

– În mod clar, Barson Collins nu s-a ridicat la nivelul pretenţiilor noastre, la nivelul campionatului nici nu se mai pune problema. Însă noi am fost cam obligaţi să facem acest transfer. Obligaţi în sensul că deja era foarte târziu şi ne trebuia neapărat un jucător de profilul lui. Din păcate nu a fost ce ne-am dorit, şi nu suntem singura echipă din Divizia A care s-a înşelat în privinţa străinilor, mai ales a celor americani. Pentru mine a fost o experienţă cel puţin ciudată să lucrez cu doi jucători americani. Dar nu este doar cazul meu, această problemă au avut foarte mulţi antrenori cu jucătorii americani, care nu sunt absolut deloc disciplinaţi tactic. Au nişte calităţi native într-adevăr extraordinare, dar în rest colaborarea ridică foarte multe probleme.

* Ce s-a întâmplat la ultimul meci, de a fost dat afară, am înţeles că a avut o atitudine sportivă şi nu a mai vrut să intre pe teren?

– Da, nu a vrut să mai intre pe teren, nu ştim de ce, şi-n mod evident o atitudine de genul acesta nu avea cum să treacă neobservată. Iar la o faptă de o asemenea gravitate, singura măsură viabilă era să fie dat afară. Clar ca „bună ziua”! Însă noi ne mai puteam baza pe el, măcar în ultimele meciuri cu Braşovul, atunci în play-out. Mai era un meci, sau două, sau trei… Cu siguranţă însă că la turneul acesta de baraj nu ne mai putea folosi. A făcut un meci bun la Dinamo şi cam atât! Cred că nu s-a adaptat, poate şi pentru că era un jucător mai dificil, nu prea înţelegea nici ce-i spuneam la antrenamente. Probabil pentru că nu a jucat în SUA la un nivel atât de înalt, într-un regim atât de strict, cu antrenamente zi de zi, cu meciuri multe… Dar există înregistrări cu el jucând, nu asta era problema. Şi să ştiţi că totuşi nu era un jucător lipsit de calităţi.

* Jamaal Miller a început fulminant la Vâlcea, dar cu timpul şi-a rărit evoluţiile bune, a devenit foarte nervos. Ce s-a întâmplat în cazul lui?

– Miller este un jucător inteligent, cu multe calităţi, însă are această problemă nervoasă, legată în special de arbitraj, nu poate să se detaşeze deloc. Deja, principala preocupare a devenit să vorbească cu arbitri. Păcat, mie-mi pare foarte rău, pentru că ar fi putut să facă mult mai mult decât a făcut. În general, jucătorii americani vin din altă lume, este altă viaţă acolo în SUA, ei privesc lucrurile altfel, de la cum te porţi, la cum te îmbraci, cum vorbeşti, şi bineînţeles că toate acestea se traduc în joc.

„Americanii, şi buni, şi răi!”

* S-a spus în finalul sezonului că cei doi americani au început să aibă o viaţă extra-sportivă dezordonată, iar de aici au apărut toate problemele, în special în cazul lui Miller?

– Miller probabil a crezut la un moment dat că poate să joace bine şi fără să se pregătească foarte serios. Dar sportul ţi-o plăteşte imediat. În sport nu există trecut, nu e decât prezent şi viitor. Nu contează cum ai jucat acum trei meciuri, nu contează dacă ai jucat fabulos în trecut, odată ce joci slab în prezent. Miller a prins, trebuie să recunoaştem, nişte meciuri extraordinare, cu nişte coeficienţi absolut extraordinari pentru România. Foarte puţini jucători din ţară se mai pot ridica la nivelul lui din acele meciuri, poate doar acest Obradovic de la Asesoft. Singurul care mai avea meciuri în care nu rata decât de vreo 2-3 ori, ca şi Miller în unele jocuri. Ori astea sunt lucruri fantastice pentru Miller. Nu e însă acelaşi Miller, cu ieşirea necontrolată pe care-a avut-o la primul meci cu Braşovul din play-out, care i-a făcut rău lui şi echipei, pentru că s-a ales cu o suspendare pentru următorul joc.

* Chiar dacă a avut sincope în ultimele meciuri, credeţi că a fost Miller cel mai bun jucător din echipă?

– Nu prefer să mă pronunţ în acest sens, pentru că eu niciodată nu pot să gândesc în termenii aceştia. Baschetul este un sport de echipă. O echipă nu trebuie să stea într-un singur jucător. Aşa cum el a ajutat echipa, şi echipa l-a ajutat pe el. Nu pot să-l cataloghez altfel, în alţi termeni, că a fost cel mai bun jucător, etc. Într-o echipă sunt importanţi absolut toţi jucătorii, fiecare are rolul lui, şi cei din teren, şi cei care stau pe bancă, toţi ştiu precis ce au de făcut şi fiecare îşi aduce aportul la rezultate.

* Care-ar fi prima măsură care trebuie luată de conducerea clubului pentru viitorul sezon?

– Întărirea lotului. Este nevoie de achiziţii importante la echipă. Mai ales dacă Divizia A va creşte în acelaşi ritm! Toate echipele s-au întărit substanţial. Iar nivelul valoric va creşte în continuare. Ştiu sigur asta, cunosc câteva din mişcările care se fac la echipele din ţară. Deja Asesoft-ul va redeveni o echipă invincibilă, este şi acum, însă doar pe plan intern, vor mai aduce nişte jucători de valoare. Au acolo deja trei jucători care pot să facă lejer diferenţa cu orice echipă din România, un Reggie Elliott, un Bojan Obradovic. Ştiţi care este valoarea contractului lui Obradovic. Cam cât au toţi jucătorii din echipa noastră la un loc.
Nicolae CIUCESCU