Liga IV

Pe post de ţinte fixe

Alma Lex Drăgăşani – Minerul Berbeşti 0-4 (0-2)

Ca şi concitadina sa – Petrolul II, Alma Lex Drăgăşani alternează evoluţiile bune cu cele rele. Dacă în etapele trecute venea cu un punct de la Brezoi şi era învinsă la limită de AS Şirineasa, astăzi în faţa fostului lider a demonstrat că rămâne o echipă de pluton, fără o orientare în teren, fără vlagă şi cu mari lacune, atât în pregătirea fizică cât şi în cea tehnică.

Cei câţiva spectatori care cu stoicism au înfruntat o vreme rece şi mohorâtă sperau într-un joc în care echipa jandarmilor să pună totuşi probleme unei echipe care, după majoritatea specialiştilor este una din cele mai îndreptăţite, ca la sfârşitul acestui campionat să ocupe prima poziţie a clasamentului. Aşa cum era de aşteptat, berbeştenii au evoluat fără complexe, în faţa unor adversari modeşti, care rareori le-au pus probleme. Gafele celor doi portari (Tănasie şi Chirlacovschi), apărarea greoaie, care-a gafat cu nonşalanţă ori de câte ori s-a ivit ocazia, atacul inexistent (deşi până şi veteranul Bădoi a fost împins în ofensivă), au făcut ca Alma Lex să fie un util sparring-partner, într-un joc în care Minerul Berbeşti a făcut legea pe teren şi în care a administrat echipei gazdă un scor ce nu mai necesită comentarii.
Cele patru goluri au fost semnate de Săndulescu (minutul 18 şi minutul 33 din lovitură de la 11 metri) cu largul concurs al portarului Tănasie, Milosteanu (minutul 56) şi Vlaicu (minutul 59).
Au evoluat formaţiile:
Alam Lex: Tănasie – Voican, Nichifor, Ciortan, Jalbă, Ciopor, Bădoi, Octavian Buniţă, Buşu, Drăgan, Chirea. Au mai jucat Chirlacovschi şi Popescu.
Minerul Berbeşti : Marinescu – Vladu, Grigore, Buliman, Vlaicu, Roşca, Gîrlă, Nica, Mihalcea, Săndulescu, Milosteanu. A mai jucat : Nistor.
Sandu ŞOCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button