Liga Nationala

Cale libera spre titlu!

Cale liberă spre titlu!

• Victoria obţinută duminică la Cluj a  propulsat Vâlcea la patru puncte distanţă de rivala Rulmentul

Oltchim a învins duminică, la Cluj-Napoca, 26-23(14-15) pe Jolidon, în derbyul etapei a  XII-a a Ligii Naţionale feminine de handbal. Vâlcencele au profitat de surprinzătorul eşec al rivalei Rulmentul Braşov la Deva şi s-au distanţat la patru puncte în fruntea clasamentului. Având şi avantajul meciului direct cu Rulmentul, Oltchim nu mai poate rata cel de-al 13 titlu naţional din istoria clubului.

Vâlcencele au suferit mult la Cluj, unde, în prima parte, deşi cu opt vicecampioane mondiale în lot, trupa lui Tadici nu a legat mai nimic. Portarii vâlceni nu au scos mingi, Ardean, Gâlcă şi coechipierele lor au fost de nerecunoscut şi astfel Jolidonul a condus pe tot parcursul primei părţi. Sora mai mică a lui Carmen Amariei, Anca le-a făcut zile fripte vâlcencelor, clujencele intrând la cabine în avantaj, 15-14. „Ne-am făcut singuri meciul greu. Dacă unele jucătoare au avut o asemenea atitudine la un meci dificil, ce vor face cu Cornexi? Unele din aşa-zisele  galactice şi atomice sunt acum cam răsuflate. Sincer, nu mă aşteptam ca Braşovul să piardă la Deva, ştiam de o relaţie de prietenie între ei, au şi făcut împreună pregătirea de vară” a spus antrenorul Gheorghe Tadici.

Oltchim a pornit în trombă partea secundă, marcând de trei ori consecutiv fără a primi gol. Jolidonul şi-a revenit şi a preluat din nou conducerea, 18-17(minutul 37).  Accidentarea Adinei Meiroşu l-a obligat pe Tadici să schimbe tactica. Tivadar a trecut inter stânga, în timp ce R.Gheorghe a devenit coordonator de joc. Jolidon şi Oltchim au mers cap la cap până în minutul 52, când tabela indica egalitate, 21-21. Antrenorul Vâlcii a găsit însă soluţia salvatoare în apărare, unde Gheorghe a ţinut-o om la om pe „creierul” Jolidonului, Mihaela Senocico. Greul l-au dus însă tot „veteranele” Oltchimului, Huţupan apărând senzaţional, în timp pe atacul a stat în special în aruncările de la distanţă ale Steluţei Luca. Vâlcencele au rezolvat meciul între minutele 51 şi 56, perioadă în care au punctat de patru ori fără  a încasa vreun gol. Pe final au fost eliminate definitiv două dintre jucătoarele Oltchimului, Ionela Gâlcă (pentru trei eliminări temporare) şi Valeria Beşe(roşu direct pentru un fault violent).Pentru Jolidon au marcat Paraschiv 5, Senocico 5, A.Amariei 5, Gherman 3, Busuioceanu 2, Bârsan 2, Tudorache 1, în timp ce pentru Oltchim au punctat Luca 6, Tivadar 4, Manea 3, Meiroşu 3, Gâlcă 3, Maier 2, Nechita 2, Ardean 1, Beşe 1, Gheorghe 1.

Tadici suflă în iaurt

Deşi Oltchim a luat un avans greu de recuperat pentru urmăritoare, antrenorul Gheorghe Tadici rămâne cu picioarele pe pământ. „După medalia de argint luată de România la Mondiale a urmat necalificarea la Europene. M-am fript atunci şi acum suflu şi în iaurt. Trebuie să gestionăm bine această situaţie favorabilă, acest avans pe care îl avem. E absurd să ne gândim deja că am fi campioni, când mai sunt de jucat 14 etape,  printre care şi meciul direct cu Rulmentul de la Braşov”. Părerea tehnicianului este împărtăşită şi de Steluţa Luca. „Am jucat slab la Cluj şi trebuie să uităm repede acest meci. Chiar dacă avem patru puncte avans, mai este mult până la câştigarea titlului” spune şi experimentata handbalistă.

Oltchim-Dunărea

Marinela Pătru se întoarce la Vâlcea

Oltchim întâlneşte joi, 21 decembrie pe Dunărea Brăila(Sala Sporturilor Traian, ora 18.00),  în ultima etapă a turului Ligii Naţionale. Brăila este una din echipele solide ale campionatului, fiind clasată pe locul 4. Oltchimul nu-şi poate pune însă decât problema scorului cu care va învinge, cu condiţia ca vedetele lui Tadici să trateze meciul foarte serios. La Brăila evoluează actualmente şi fost extremă a Chimistului din perioada de glorie,. Marinela Pătru, ea fiind cea mai experimentată handbalistă de la Dunăre. „Punctele din meciul cu Dunărea sunt importante, înseamnă tot două puncte, ca fiecare meci. Vom trata meciul într-o manieră profesionistă, ca pe oricare altul din campionat” a spus Tadici. Tehnicianul nu poate conta în meciul de joi pe Gatzel(suspendată), Lecuşanu şi Meiroşu(accidentate).

Meciul cu Tomis a fost devansat

În perioada 27-29 decembrie, Sala Sporturilor Traian va găzdui cea de-a doua ediţie a Cupei Anului Nou. La „patrulaterul” amical de la Rm. Vâlcea participă Oltchim, HC Zalău, Tomis Constanţa şi HCM Roman. Zalăul şi Tomisul sunt sparing-partenerii obişnuiţi ai Oltchimului în amicale de la venirea lui Gheorghe Tadici la Vâlcea. „Vom acorda cupe, diplome şi premii individuale” a  promis Petre Berbecaru, vicele Oltchimului. Interesant este faptul că meciul Oltchim-Tomis, programat pe 28 decembrie va conta şi pentru prima etapă a returului Ligii Naţionale. Prima etapă din retur este programată pe 14 ianuarie 2007, însă vâlcenii au cerut devansarea partidei cu Tomis deoarece pe 13 ianuarie Oltchim va juca în Sala Sporturilor Traian returul din Cupa Cupelor, cu Cornexi. Pentru echipa vâlceană, acest turneu amical va fi ultimul prilej de verificare înaintea „dublei” din Cupa Cupelor cu Cornexi Alcoa(Ungaria).

După ce a aflat că România va juca în barajul pentru Mondiale cu Suedia,

Tadici vrea suedeze la Vâlcea

După ce în vară Oltchimul a realizat cea mai spectaculoasă campanie de achiziţii, aducând la Vâlcea 10 dintre vicecampioanele mondiale, Gheorghe Tadici a pus ochii pe două handbaliste suedeze. Tehnicianul le-a remarcat pe pivotul Sara Holmgren(27 ani) şi un inter, al cărui nume îl ţine deocamdată secret.  „Vreau să transferăm cât mai curând la Vâlcea două jucătoare. Holmgren este o jucătoare de top, orice o vrea în echipă. Am vorbit cu ea la turneul din Danemarca” a confirmat Tadici. Interesant este faptul că Tadici a declarat că doreşte să le aducă pe nordice la Vâlcea imediat după ce a aflat că România va întâlni Suedia în barajul pentru calificare la Mondialele de anul viitor. „Suedia este un adversar redutabil, al doilea pe care doream să-l evităm, după Danemarca. A încheiat Europenele pe locul 6, imediat sub linia echipelor care s-au calificat direct. Suedia a avut o ascensiune surprinzătoare pentru mulţi în ultima perioadă, nu însă şi pentru mine. Meciul amical din urmă cu o lună nu are nicio relevanţă” a mai punctat Tadici. România şi Suedia s-au întâlnit într-un amical în urmă cu o lună, la Cupa Mondială din Danemarca, unde „tricolorele” s-au impus cu 28-20.

Beşe şi „Mobi”, sărbătoriţi

Handbalista Oltchimului, Valeria Beşe-Motogna a împlinit vârsta de 27 de ani chiar în preziua meciului de la Cluj, în timp ce maseurul Mobi Mătăsaru  a ajuns marţi la vârsta de 56 de ani. Cei doi au fost sărbătoriţi împreună după antrenamentul de aseară de către colegele de la echipă. „Lui Vali i-am luat sâmbătă un buchet de trandafiri roşi, aşa am făcut cu fiecare jucătoare. Pe Mobi îl iert marţi de ora de masaj” a  glumit Tadici. Pentu că nu a făcut deplasarea la Cluj, fiind suspendată, Roxana Gatzel s-a ocupat de cadourile din partea echipei. „Stâlpul” apărării vâlcene, Valeria Beşe a primit cadou obiecte casnice, în timp ce Mobi Mătăsaru, un pulover şi o cămaşă.

Adi Georgescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button