Ancheta

Prejudicii de 3 milioane lei create bugetului general consolidat

În acest an, Fiscul vâlcean a înaintat 25 de cazuri instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor, pentru

 

Prejudicii de 3 milioane lei create bugetului general consolidat

 

– La 31 octombrie a.c., veniturile stabilite suplimentar de DGFP Vâlcea pentru bugetul general consolidat erau de 31 milioane de lei

 

În scopul depistării fenomenelor de evaziune fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a acţionat pentru îndeplinirea în bune condiţii şi la timp a sarcinilor care decurg din obiectivele strategice stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, urmărind: creşterea gradului de conformare voluntară a operatorilor economici; realizarea veniturilor bugetului general consolidat şi reducerea arieratelor; reducerea şi sancţionarea comportamentului evazionist; întărirea disciplinei financiar-fiscale şi contabile. În acest an, până la 31 octombrie a.c., inspecţiile fiscale au avut ca obiective principale verificarea: modului în care sunt aplicate reglementările legale privind calcularea, evidenţierea în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat; realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare. Ca urmare a inspecţiilor fiscale, în acest an, veniturile stabilite suplimentar de Finanţele Publice vâlcene pentru bugetul general consolidat, la 31 octombrie, erau de 31 milioane de lei. Suma este formată din: 9 mil. lei – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele înregistrate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 3 mil. lei – dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar; 1 mil. lei provenind din 649 de amenzi contravenţionale şi 18 mil. lei din confiscări. În acest an, pentru prejudicii create bugetului general consolidat în sumă totală de 3 mil. lei, DGFP Vâlcea a înaintat 25 cazuri instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button