Liga IV

STIRI – Liga a IV-a

ŞTIRI – Liga a IV-a

 

 

Etapă cu 28 de goluri şi trei victorii în deplasare

 

La sfârşitul săptămânii trecute, Divizia D şi- a consumat partidele etapei cu numărul 13. O etapă ce s-a dovedit a fi cu ghinion pentru unele formaţii, sau, dimpotrivă, cu noroc pentru altele. Au fost nu mai puţin de 28 de goluri marcate în această rundă, 14 dintre acestea fiind reuşite de gazde, restul de oaspeţi. Pe toate cele nouă terenuri de fotbal s-au înscris, în cinci dispute au învins gazdele, trei au fost adjudecate de oaspeţi şi doar un meci s-a încheiat la egalitate.

 

Forestierul Băbeni – FC Govora 1-0

 

Elevii lui Roşu, premianţi

 

Meci greu, un singur gol şi emoţii până la final pentru gazde, care au scos totuşi trei puncte în disputa cu FC Govora. „Ne-am făcut jocul greu, ratăm şi apoi avem emoţii că putem fi egalaţi. Asta e, dacă nu dăm gol atunci când avem posibilitatea, fotbalul nu te iartă”, a spus antrenorul băbenarilor, Eugen Roşu, după această partidă.

Cu această victorie, gruparea din Băbeni urcă doar un loc în clasament, depăşind-o pe aceea din Popeşti şi ajungând la un punct în spatele performerei din etapa trecută, Cozia Călimăneşti, grupare ce a reuşit să câştige atunci disputa cu Minerul Berbeşti.

 

Vartex Rm. Vâlcea – Cozia Călimăneşti 2-1

 

Trupa lui Popolan, spaima tuturor

 

Echipa lui Panduraşu şi-a demonstrat până acum renumele de naş pentru echipele mari. Iată că Vartex a câştigat disputa cu Flacăra şi a remizat cu berbeştenii şi cu CSM II. De data aceasta, „victima” celor ce joacă meciurile de pe teren propriu la Dăeşti s-a numit Cozia Călimăneşti. După ce câştigaseră etapa trecută acasă cu „minerii” lui Ilinca, iată că cei din Oraşul Staţiune nu au mai reuşit surpriza, pierzând la Dăeşti. Cu 24 de puncte, un +3 la adevăr, cei de la Vartex se menţin în topul primelor şase formaţii din campionatul actual al Diviziei D.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button