Liga II

Arbitrul George Luca a plecat de pe teren

În semn de protest pentru că nu se mai afla în atenţia CCA,

 

Arbitrul George Luca a plecat de pe teren

 

Pe lângă faptul că partida CFR Timişoara – CSM Rm. Vâlcea va reprezenta o amintire plăcută pentru „municipali”, prin prisma rezultatului consemnat, întâlnirea de pe Bega va rămâne în istorie şi dintr-o altă cauză. În minutul 55 al confruntării s-a produs un eveniment cât se poate de notabil, care-a ajuns să fie comentat şi pe posturile naţionale de televiziune, cu mult haz desigur. Centralul partidei, bistriţeanul George Luca, a oprit meciul, i-a chemat pe cei doi căpitani de echipă şi le-a spus acestora că nu mai poate continua să arbitreze întâlnirea, în semn de protest la adresa CCA, pentru faptul că nu fusese delegat deloc în cele şase etape din acest campionat.

„Gestul arbitrului de centru a fost un semn de protest la adresa CCA, o părere personală de fapt. Încă dinaintea partidei i-a anunţat pe jucătorii ambelor echipe că vor avea parte de o mare surpriză, dar nimeni din tabăra noastră nu a realizat ce a vrut să spună atunci. Am înţeles că el nu primise în acest campionat nici un meci, era pentru prima oară după şase etape când era delegat şi a dorit să le atragă astfel atenţia, într-un mod foarte original, celor de la CCA”, ne-a mărturisit antrenorul echipei vâlcene, Costel Pană.

În locul lui George Luca, din minutul 55, de când s-a produs „dezertarea” centralului delegat oficial de CCA, meciul a fost condus de arbitrul asistent de la prima linie, Adrian Lungu (Alexandria). În postura de asistent, pe acea parte a terenului, s-a aflat până la final arbitrul de rezervă Ionuţ Juravle (Timişoara). Prestaţia brigăzii de arbitri astfel constituită nu a fost deloc părtinitoare sau greşită. Lungu a acordat două penaltiuri, câte unul pentru fiecare echipă, ultimul chiar în minutul 90, în favoarea CSM-ului.

„La penaltiul lor din minutul 82 a existat într-adevăr un contact între fundaşul nostru şi jucătorul advers, dar totuşi cred că lovitura de pedeapsă a fost acordată puţin cam uşor. Mă bucură totuşi că arbitrul a avut şi curajul să acorde în ultimul minut al meciului un penalti şi pentru noi, însă clar ca lumina zilei, la un henţ în careu al unui jucător de la gazde”, a comentat Pană.

 

Gest premeditat sau simplă coincidenţă

 

Surprinde faptul că gestul arbitrului din Bistriţa de părăsi terenul s-a petrecut tocmai la un meci susţinut chiar de CSM Rm. Vâlcea, echipă pe care şeful actual al CCA, Gheorghe Constantin, s-a străduit s-o pună pe picioare în urmă cu doi ani de zile.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button