Liga V

Nycoil ataca podiumul

Nycoil Guşoeni – Dinamo Şuşani 5-0 (2-0)

Nycoil atacă podiumul

În faţa a peste 100 spectatori printre care numai de referinţă în fotbalul local şi cel zonal: Nicu Ioana (noul proprietar al bazei sportive din Guşoeni şi al echipei), Georgică Pungă, antrenorul Viorel Ionescu, cele două echipe au oferit o partidă atractivă prin numărul de goluri, dar au rămas datoare la capitolul tehnic. Poate că şi iarba netunsă a contribuit la acest lucru făcând ca spectacolul fotbalistic să sufere.

Nu trecuseră decât 4 minute şi tabela de marcaj suferea prima modificare, Călinoiu (mult prea îndrăgostit de minge) înşira pe partea stângă mai mulţi adversari şi-i pasa lui Ariciuc, care îndeplinea o simplă formalitate. De cealaltă parte, Dinamo Şuşani, umbra echipei care promova în Divizia D, are posibilitatea de a egala, dar şutul lui Mitrache este respins de fundaşul Dumitra, apărut ca din pământ. Din minutul 14 apare la rampă Pătruşcă, fostul jucător al Suteştiului, care neobosit şi cu multă vlagă, trage echipa după el, reuşind să marcheze, să paseze şi să-şi pună coechipierii în situaţii de a înscrie. Cum spuneam, în minutul 14 a fost 2-0, un gol marcat de Pătruşcă direct din corner. În minutul 47 a fost 3-0: fază şnur – succesiunea de pase între Pătruşcă, Ştefănescu şi Constantin a fost finalizată de cel din urmă. Golul de 4- a venit în minutul 74 după o lovitură liberă executată de Călinoiu. Balonul a ajuns în mijlocul careului la Râmniceanu care, nemarcat, cu capul, din mijlocul careului, a înscris. Tot Călinoiu a stat şi la originea ultimului gol al meciului, consemnat în minutul 90, când, după ce a trecut uşor de trei adversari, a şutat în bară şi de aici Constantin a închis tabela de marcaj.

Un joc disputat în limitele sportivităţii şi care a demonstrat că, în ciuda anilor, poate fi jucat la orice vârstă dacă se pune suflet. Asta a demonstrat şi Pătruşcă, jucătorul emblematic al Şuteştiului.

Au evoluat formaţiile:

Nycoil Guşoeni (echipament alb-negru): Bîzoi – Dumitra (cpt), Ştefănescu, Călinoiu, Vasile, Pătruşcă (Buhai), Lontoş, Padină, Ariciuc, Răducu, Hoţaru (Constantin).

Dinamo Şuşani (echipament albastru-galben): Trancă – Paidel, Mihai Popescu (cpt), Radu, C-tin Iagăru, Stanciu (O. Iagăru), Mitrache, Florescu, Olteanu (M. Iagăru), Miron Popescu (Bociu), Marin Popescu.

Au arbitrat: la centru – Gheorghe Stanca, ajutat la cele două linii de M. Dincă şi Alin Vlaşcu. Observator AJF: Nicu Croitoru.

Sandu ŞOCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button