Liga Nationala

Colaborare Tadici – Badulescu pe banca Oltchim-ului

Din sezonul următor e posibil

 

Colaborare Tadici – Bădulescu pe banca Oltchim-ului

 

În conferinţa de presă ce-a urmat disputelor cu Oltchim de la Vâlcea, Ghiţă Tadici a lăsat să se înţeleagă mai mult decât era nevoie că zvonurile ce dau ca sigură venirea sa la cea mai galonată echipă din ţară nu sunt cu totul neîntemeiate. Dar că până acum nu a semnat pentru Oltchim: „Atunci când voi primi o ofertă concretă o voi analiza cu atenţie. Până atunci, sunt doar speculaţii. Aceeaşi discuţie, am purtat-o şi anul trecut pe vremea aceasta şi aţi văzut că nu s-a ajuns la nici un rezultat. Eu zic că faţă de antrenorul Bădulescu nu ar fi corect ca acest lucru să se întâmple pe ascuns, de aceea promit că atunci când se va ajunge eventual la o înţelegere el va fi primul care va afla chiar de la mine”. Vehiculată adesea, colaborarea sa cu Bădulescu pe viitor, pe banca tehnică a Oltchim-ului, nu a fost exclusă de Tadici, care-a mărturisit că a lucrat foarte bine cu actualul tehnician de la Vâlcea chiar la echipa naţională: „Nu văd ce ar fi anormal dacă ne-am reîntâlni în aceiaşi postură!”.

 

Selecţionerul reprezentativei României a afirmat apoi că toate jucătoarele pe care le are la dispoziţie la Zalău sunt foarte bune de Oltchim. „Sunt jucătoare care au luat două titluri naţionale, iar mai înainte au luat şi o Cupă a României. Cu ceea ce are Oltchim-ul acum, cu ceea s-a anunţat că vor mai veni, cred că la Vâlcea s-ar face o echipă redutabilă de Liga Campionilor”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button