Alte sporturi

Catalin Zmarandescu, umilit de Ciprian Sora

Cătălin Zmărăndescu, fără replică în faţa lui Ciprian Sora

 

„Momentul adevărului” – a 20-a gală de Local Kombat şi cea de-a treia organizată la Râmnicu Vâlcea s-a dovedit până la urmă a fi un adevărat succes, cu toate că multă lume era sceptică în această privinţă, mai ales că până în ziua galei se vânduseră cu puţin peste jumătate din totalul biletelor. Însă, până la ora începerii galei, toate biletele au fost totuşi epuizate, „Sala Traian” fiind plină până la refuz cu o oră înainte de începerea galei. În prim plan a stat meciul dintre Cătălin Zmărăndescu şi Ciprian Sora, protagoniştii celui mai tare meci realizat vreodată în ţară între doi luptători români. Conform unor surse apropiate circuitului, bursele totale ale celor doi sportivi s-au ridicat la suma de aproximativ 50.000 de euro. Sora şi Zmărăndescu sunt rivali încă din anul 1993. Pe atunci fiecare era campion mondial la un alt stil de arte marţiale şi toata lumea făcea comparaţii între ei. Aceasta fost prima luptă directă dintre cei doi titani ai sportului de contact de la noi. Pentru a se putea pregăti cum se cuvine pentru acest meci, Ciprian Sora a demisionat din SPP, în prezent el fiind instructor de arte marţiale la Academia de Politie din Bucureşti.

Pentru a evita orice suspiciuni legate de corectitudinea arbitrilor, toţi străini, aceştia au fost cazaţi la Govora într-o locaţie ţinută secretă şi extrem de bine păzită.

Ciobanu, surpriza plăcută a Piramidei

 

În „piramida” pusă la cale de organizatori s-au întâlnit veteranii ploieşteanu Florin Ghiţă şi timişoreanul Florin Ilie, care i-au avut ca oponenţi pe ieşeanul Sebastian Ciobanu şi gălăţeanul Alexandru Nedelecu. În primul meci, Ciobanu l-a dominat copios pe Florin Ghiţă, care nu prea a avut replică la ofensiva moldoveanului şi a pierdut categoric. În cea de-a doua semifinală, Alexandru Nedelecu s-a impus destul de greu în faţa Florin Ilie. Astfel, s-a demonstrat că noul val de luptători angrenaţi în acest circuit este mult mai bine pregătit şi deja sunt gata să le ia locul unor veterani precum Ghiţă şi Ilie.

Finala piramidei, care a fost o reeditare a meciului de la precedenta gală de la Iaşi, dintre Ciobanu şi Nedelcu, a oferit un spectacol total din care au avut de câştigat în principal spectatorii prezenţi în sală. Duelul moldav s-a încheiat cu victoria lui Ciobanu care s-a dovedit a fi mult mai tehnic şi mai bine pregătit decât Nedelcu.

„Pitbull-ul” moldovean, prea bun pentru a lupta în România

 

De departe cel mai spectaculos meci al galei a fost cel dintre Ionuţ Atodiresei şi bulgarul Vladimir Vacevalev sau mai bine spus „Pitbull de România” versus „Pitbull de Bulgaria”. Acest meci a fost o revanşă pe care a cerut-o bulgarul, învins de Atodiresei în prima repriză din meciul de la Iaşi. Ionuţ „Pitbull" Atodiresei l-a învins la puncte pe bulgarul Vladimir Vatchevalev. A fost o bătaie pe viaţă şi pe moarte şi, fără îndoială, acest meci va candida la titlul de cea mai frumoasă partidă din istoria Local Kombat. Meciul a avut de toate, o paletă diversă de lovituri cu pumnii şi picioarele, iar la finele celor trei reprize, câştig de cauză a avut Atodiresei în aplauzele frenetice ale campionului de Local Kombat, Ionuţ Iftimoaie.  

Întâlnire de gradul zero

„Main-eventul” serii, meciul dintre Cătălin Zmărăndescu şi Ciprian Sora a fost aşteptat de toată lumea cu sufletul la gură. La cântarul oficial care a avut loc vineri la restaurantul Jet Set, Cătălin Zmărăndescu şi Ciprian Sora s-au prezentat extrem de bine dispuşi şi s-au „ameninţat” cu declaraţii de dragoste. Zmărăndescu a spus imediat după ce s-a dat jos de pe cântar: „Te iubesc, dar doar până sâmbătă”, iar Sora nu a rămas mai prejos şi i-a replicat: „Şi eu te iubesc la fel de mult. Ne vedem sâmbătă seara”.

Pentru a le oferi spectatorilor un show de zile mari, organizatorii au decis ca meciul să se dispute după sistemul cinci reprize a câte trei minute fiecare. În prima rundă, ambii sportivi s-au studiat reciproc căutând să-şi „citească” adversarul cât mai bine. În rundele următoare, mult mai tehnic şi mai bine pregătit s-a dovedit a fi Sora care şi-a dominat adversarul până la final şi şi-a adjudecat victoria într-un mod destul de categoric. Deocamdată câştig de cauză a avut Sora, dar în contractele semnate de cei doi există o clauză în care se stipulează faptul că va avea loc şi o revanşă în maxim un an. Atunci vom vedea cu siguranţă dacă Sora este totuşi mai bun decât Zmărăndescu, omul lui Becali fiind acum depăşit net de ambiţia adversarului său.

După „întâlnirea de gradul 0” dintre Sora şi Zmărăndescu, organizatorii au fost nevoiţi să efectueze o serie de reparaţii la ring, deoarece acesta a cedat sub presiunea exercitată de cei doi sportivi şi de staff-urile lor.

 

Fratele Golescu l-a dovedit pe „Sfarmă-Piatră”

În ultimul meci al galei s-au întâlnit vâlceanul Mihăiţă Golescu, legitimat în prezent la clubul bucureştean Steaua Wu-Shu, şi sibianul Mihai Adrian, doi grei ai circuitului Local Kombat. Dacă prima repriză a fost destul de anostă, cea de-a doua s-a animat extrem de mult. Sibianul, fiind numărat de două ori şi a fost la un pas să renunţe făcând semne disperate către antrenorul său să oprească lupta, dar până la urmă a fost salvat de… „clopoţel”. A treia repriză a adus faţă în faţă doi luptători sleiţi de puteri care au terminat cu greu meciul, câştig de cauză având Golescu, în special graţie avantajului luat în a doua rundă.

Romulus Dumitru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button