Diverse

Manu Is Back In Business!

• fostul preşedinte al Sportului Rm. Vâlcea – specialistul în promovări din fotbalul judeţean – e gata să reintre în fenomen

După ce a predat omului de afaceri Neluş Giuran toate drepturile deţinute asupra echipei de fotbal Sportul Rm. Vâlcea, Cristi Manu a luat o pauză în sportul-rege, stând mai bine de o jumătate de an în afara fenomenului. Însă, iubirea faţă cel mai adorat sport din lume nu-l mai poate ţine departe de Liga lui Pintilie. Manu intenţionează să revină în fotbal, însă numai cu condiţia ca echipa în cauză să-şi propună un obiectiv pe măsură. „Deşi nu am mai avut tangenţe cu fotbalul de câteva luni bune, nu înseamnă că nu mă voi mai implica deloc în campionatul vâlcean.

Deocamdată, nu sunt decis unde să mă duc, dar vreau, în primul rând, ca seriozitatea să troneze la echipa pe care o voi reprezenta. Cu mine, nicio echipă nu are de pierdut. Am reuşit să câştig campionatul Ligii a IV-a şi Cupa României – faza judeţeană cu Sportul Rm. Vâlcea. De asemenea, mai am la activ alte câteva promovări în eşalonul de elită. Cunosc destul de bine cu ce se mănâncă fotbalul din judeţ. Experienţa este atu-ul care mă recomandă. Cei care sunt implicaţi în fotbalul din Vâlcea, ştiu ceea ce spun”, ne-a declarat omul de fotbal Cristi Manu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button