Administratie

Primarul Constantin Drăghici a cântat la bâlciul din Amărăşti

Membru fondator al renumitului ansamblu de muzică populară „Haiducii”, primarul comunei Amărăşti, Constantin Drăghici, a cântat luni, în parcul Zăvoi din localitatea pe care o conduce, cu ocazia tradiţionalei sărbători de Sf. Ilie. Talentul său muzical a trecut de mult timp graniţele judeţului, fiind unul dintre cei mai apreciaţi oameni de cultură folclorică, datorită abnegaţiei pe care o are pentru valorificarea tuturor elementelor tradiţionale şi aducerea lor la cunoştinţa opiniei publice. Bâlciul din comuna Amărăşti – ajuns deja la cea de-a 27-a ediţie – a debutat oficial cu o competiţie sportivă la care au luat parte echipele de fotbal Avântul Amărăşti, AS Creţeni, Dinamo Şuşani şi Ceramica Lungeşti.

Spre seară, atmosfera s-a încins, şi la propriu, şi la figurat, pe scena în aer liber făcându-şi apariţia ansamblurile „Rapsodia Vâlceană”, dirijat de Ionel Puia şi „Rapsozii Oltului”, spectacolul culminând cu demonstraţia formaţiei de muzică populară „Haiducii”, care l-a avut ca solist vocal chiar pe primarul din Amărăşti, Constantin Drăghici. Recitalul a fost răsplătit cu aplauze frenetice de către miile de participanţi, care au chefuit apoi, până târziu în noapte. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button