Liga V

Zorile Scundu, încălzire pentru derbiul local

Deşi în acest sezon n-a prea rupt „gura târgului”, Zorile Scundu pare a-şi fi revenit pe final de campionat. A câştigat în runda trecută în faţa Interului Suteşti, iar acum a reuşit să se impună în faţa Avântului Amărăşti, formaţie aflată pe locul 5, care încă mai spera la podium înaintea acestei runde. Avântul s-a împotmolit însă, în „groapă”, plecând învinsă din comuna primarului Blejan, asta deşi a condus partida timp de 50 de minute. Avântul a deschis scorul în prima parte a disputei, însă nu s-a putut menţine în avantaj până la finalul întâlnirii, gazdele, la capătul unui meci echilibrat, reuşind până la urmă să se impună cu 2-1, prin golurile lui Ionuţ Popa şi Dragoş Manda. Pentru Zorile partida cu Avântul Amărăşti a fost doar o încălzire pentru disputa de la sfârşitul acestei săptămâni când urmează să întâlnească echipa din comuna vecină, pe Oltul Ioneşti.

Se anunţă un meci al ambiţiilor, un adevărat derbi local, care va conta pentru orgoliul conducătorilor şi jucătorilor acestor formaţii. În plus, echipa coordonată de „Titi” Ţăpîrlan îşi doreşte victoria şi pentru a-şi îmbunătăţi situaţia în clasament, una deloc de invidiat pentru o echipă obişnuită cu clasări în prima jumătate a clasamentului. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button