Liga V

Uite poliţistul, nu e poliţistul!

NEPREVĂZUT / Deşi conducea cu 1-0, Stejarul Vlădeşti a intenţionat la pauza meciului cu Oltul Dăeşti să nu mai intre pe teren întrucât lipsea omul de ordine

După victoria obţinută săptămâna trecută pe teren propriu în compania formaţiei Flacăra Valea Mare Băbeni, Stejarul Vlădeşti a mai făcut o victimă, de această dată impunându-se la Fedeleşoiu, în faţa Oltului Dăeşti. I-a fost, însă, teamă pentru siguranţa sa, asta pentru în tur, la Vlădeşti, avuseseră loc anumite contre între jucători, iar dăeştenii i-au acuzat pentru jocul dur practicat, promiţându-le un tratament aparte la Fedeleşoiu. Până la urmă, însă, de ce s-a temut, a scăpat, ba mai mult, i-a cam pus la zid pe dăeşteni. Jucătorii formaţiei din Vlădeşti au marcat încă din prima repriză, şi-au majorat avantajul în partea secundă (2-0), apoi gazdele au redus din handicap, însă partida s-a încheiat la scorul de 3-1 pentru Stejarul.

Aparent, nici o problemă! Numai că la pauză oaspeţii au creat o anumită tensiune, refuzând să reintre pe teren. Au constatat că poliţistul care trebuia să asigure ordinea la teren plecase de la meci, aşa că au informat arbitrii şi observatorul că nu vor mai continua jocul. Atitudinea acestora a stârnit furia gazdelor, nemulţumite de faptul că echipa din Vlădeşti şi-a dorit „să facă legea” la Fedeleşoiu. Până la urmă, însă, conflictul a fost aplanat, meciul reluându-se după ce oaspeţii s-au simţit din nou protejaţi, o dată cu apariţia organelor de ordine. Situaţia creată a avut un efect pozitiv asupra Stejarului care, cum spuneam, a reuşit să obţină toate cele trei puncte din această întâlnire. (Ciprian MARINESCU)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button